„În vremea aceea, mergând Iisus pe cale, a zis cineva către El: Te voi însoți oriunde Te vei duce. Și i-a zis Iisus: Vulpile au vizuini și păsările cerului cuiburi; dar Fiul Omului nu are unde să-Și plece
Slujbă de pomenire a deținuților politici anticomuniști, la Timișoara
La sărbătorea Sfinților 40 de Mucenici din Sevastia Armeniei, în Catedrala Mitropolitană din Timișoara, Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Arhiepiscopul Timișoarei și Mitropolitul Banatului, înconjurat de un sobor de preoți, a oficiat o slujbă de pomenire pentru deținuții politici anticomuniști, a eroilor, ostașilor și luptătorilor români care L-au mărturisit pe Hristos Domnul în perioada ateismului militant din anii 1944-1989, apărând credința strămoșească și demnitatea poporului român. Între cei pomeniți se numără ierarhi, profesori de teologie, studenți, monahi, intelectuali creștini și peste 1800 de preoți ortodocși, care au fost anchetați și arestați, aruncați în închisori, trimiși să lucreze la Canalul Dunăre-Marea Neagră, câțiva chiar deportați în Siberia pentru acuzații nefondate și care erau considerați periculoși pentru noul regim politic de stat. Au participat la slujbă foști deținuți politici, urmași ai unora dintre aceștia, membri ai Asociației Foștilor Deportați în Bărăgan, clerici timișoreni și un număr mare de credincioși. Comemorarea Deținuților Politici Anticomuniști din perioada 1944-1989 în Ziua Sfinților 40 de Mucenici din Sevastia Armeniei a fost fixată de Parlamentul României în 2011, prin legea 247/05.12.2011.