„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
Slujire și binecuvântare în Parohia Lăpușnicu Mare
În după-amiaza Duminicii a 3-a după Rusalii, Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, a poposit, pentru slujire și binecuvântare, în mijlocul credincioșilor din Parohia Lăpușnicu Mare, Protopopiatul Băile Herculane și a oferit preotului paroh Diploma de excelență „Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul”.
Cu acest prilej, ierarhul, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, a săvârșit slujba Vecerniei în biserica parohială cu hramul „Pogorârea Duhului Sfânt”. După sfânta slujbă, Preasfințitul Lucian le-a oferit Diploma de excelență „Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul” preotului paroh și tuturor celor care s-au implicat în amenajarea și înfrumusețarea casei parohiale. În continuare, chiriarhul a binecuvântat lucrările efectuate în ultima perioadă de către comunitatea de credincioși din Lăpușnicu Mare, împreună cu păstorul lor de suflete, la casa parohială. „Este foarte importantă biserica dintr-o comunitate, dar la fel de importantă este și casa parohială, pentru că preotul trebuie să locuiască în parohia încredințată lui spre păstorire și să sporească bunurile bisericii, acesta fiind un angajament pe care îl face fiecare preot atunci când este hirotonit. Credem că părintele paroh din Parohia Lăpușnicu Mare se identifică cu nevoile, bucuriile și greutățile acestei comunități, știut fiind faptul că preotul trebuie să stea în mijlocul comunității zi și noapte, deoarece preoția nu este un serviciu sau o meserie oarecare de câteva ore, ci este o misiune permanentă și o slujire cu timp și fără de timp. Dacă noaptea unul dintre credincioși are nevoie de o rugăciune sau o slujbă, preotul trebuie să fie dispus să meargă la casele păstoriților la orice oră din noapte și din zi, avându-L ca model pe Păstorul Cel Bun, Mântuitorul nostru Iisus Hristos“, a subliniat Preasfințitul Părinte Lucian în cuvântul de învățătură rostit la finalul sfintei slujbe. Aflată în depresiunea Almăjului, nu departe de staţiunea Băile Herculane şi de Cheile Nerei, şi atestată documentar pentru prima dată în anul 1540, comunitatea credincioşilor din Lăpuşnicu Mare este una dintre cele mai statornice în dreapta credinţă. Dovadă şi biserica satului, monument istoric, ridicată acum 220 de ani, între 1770 şi 1780, de Obercneazul Vuc Goşa, zis „Şoimul”, având un arhitect adus chiar din Viena. Totuşi, sfântul locaş, construit din lespezi mari de piatră, nu a fost târnosit. Astfel că, în Duminica a şaptea după Paşti a anului 2009, 31 mai, Preasfinţitul Părinte Lucian a târnosit biserica din Lăpuşnicu Mare. (Diac. Pavel Canea, Darius Herea)