„În vremea aceea, mergând Iisus pe cale, a zis cineva către El: Te voi însoți oriunde Te vei duce. Și i-a zis Iisus: Vulpile au vizuini și păsările cerului cuiburi; dar Fiul Omului nu are unde să-Și plece
Slujire și dezbateri la Rudăria, judeţul Caraş-Severin
Personalitățile din Banatul de Munte care au avut o contribuţie remarcabilă în realizarea Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918 au fost comemorate joi, 14 iunie, de preoții care alcătuiesc Protopopiatul Băile Herculane. Evenimentul s-a desfăşurat în Biserica „Înălțarea Domnului” din Parohia Eftimie Murgu, în curtea căreia își doarme somnul de veci unul dintre susţinătorii acestui deziderat național, pr. dr. Ioan Sârbu.
Întrunirea pastoral-misionară a debutat cu un Te Deum şi o slujbă de pomenire pentru făuritorii Marii Uniri în prezența Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului. „Am continuat șirul întâlnirilor cu preoții din protopopiatele Episcopiei Caransebeșului și astăzi, cu ajutorul lui Dumnezeu, ne-am întâlnit în biserica din Parohia Eftimie Murgu cu toți preoții care formează Protopopiatul Băile Herculane. Am ales această parohie pentru că în curtea bisericii își doarme somnul de veci unul dintre făuritorii Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918, și anume preotul doctor Ioan Sârbu. Un preot care a luptat pentru unirea Banatului și Transilvaniei cu patria-mamă, un cărturar erudit, un cercetător, un istoric de excepție care a primit din partea Academiei Române și un premiu foarte important pentru o lucrare despre domnia lui Mihai Viteazul”, a subliniat Preasfințitul Părinte Lucian.
După slujbă au fost susținute două lucrări ce au scos în evidență tematica anului 2018. „Sinodalitatea - formă de conducere și de păstrare a unității de credință” a fost prezentată de părintele Gheorghe Bubă de la Parohia Topleț, iar părintele Mihail Călin de la Parohia Șopotu Nou a expus referatul ce l-a avut în centrul atenției pe „pr. dr. Ioan Sârbu - personalitatea exponențială a mișcării unioniste din Valea Almăjului”. „Părinții care au susținut referate astăzi s-au pregătit foarte mult și toți preoții au fost receptivi, s-au pus multe întrebări, iar în finalul întâlnirii noastre am avut discuții libere în tot ceea ce înseamnă unitatea de credință în slujirea liturgică și în ceea ce privește unitatea pastorației și misiunii pe care trebuie să o desfășurăm cu toții acolo unde suntem chemați de Arhiereul Cel Veșnic, Mântuitorul Iisus Hristos”, a adăugat Părintele Episcop Lucian. În încheiere au fost comunicări de ordin administrativ și, potrivit ierarhului, toți preoții au plecat din Valea Almăjului mulțumiți sufletește și mai îmbogățiți din punct de vedere istoric, dar și teologic.