„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
Slujiri arhierești în Duminica a 12-a după Rusalii
Ierarhii din Mitropolia Banatului au slujit în Duminica a 12-a după Rusalii după următorul program liturgic: Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, a participat la Sfânta Liturghie oficiată în Catedrala Mitropolitană din Timișoara; Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a liturghisit împreună cu Preasfințitul Părinte Episcop-vicar Emilian Crișanul în biserica Parohiei Arad-Bujac.
Catedrala Mitropolitană din Timișoara a fost în Duminica a 12-a după Rusalii neîncăpătoare pentru credincioșii bănățeni prezenți la Sfânta Liturghie, oficiată de un sobor de preoți și diaconi. La slujbă a participat și Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Ioan, care la final a rostit o omilie, explicând fragmentul evanghelic duminical redat de Sfântul Apostol și Evanghelist Matei. După cuvântul de învățătură, ierarhul i-a binecuvântat pe credincioșii prezenți, îndemnându-i să-L urmeze pe Mântuitorul Hristos, Adevăratul Dumnezeu.
Binecuvântare de lucrări la biserica Parohiei Arad-Bujac
Parohia Arad-Bujac a îmbrăcat duminică, 19 august, haină de sărbătoare, cu prilejul binecuvântării și sfințirii lucrărilor la edificiul bisericii parohiale cu hramul „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul”. Slujba de sfințire, urmată de Sfânta Liturghie, a fost săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, împreună cu Preasfințitul Părinte Emilian Crişanul, Episcop-vicar al eparhiei, înconjurați de un sobor de preoți, din care au făcut parte: pr. Ionel Popescu, vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei; pr. Iustin Popovici, consilier cultural al Arhiepiscopiei Aradului; pr. Flavius Petcuț, protopop al Aradului; pr. Traian Micoroi, Parohia Arad-Centru; pr. Florea Gomboș, Parohia Livada; pr. Gheorghe Gligor, Parohia Arad-Sânnicolaul Mic; pr. Viorel Roja, Parohia Arad-Grădiște; pr. Andrei Dârbaș, Parohia Arad- Șega II; pr. Viorel Merlușca și pr. paroh Vasile Pop; arhid. prof. Florin Sirca, inspector de religie în cadrul ISJ Arad; arhid. Mircea Proteasa și arhid. Gheorghe Lehaci. La ceremoniile religioase au participat reprezentanți ai autorităților locale și județene și un număr mare de credincioși.
În cuvântul de întâmpinare a ierarhilor, părintele protopop Flavius Petcuț a evidențiat aspecte istorice, pastoral-misionare și sociale din viața Parohiei Arad-Bujac, realizările ultimilor ani în activitatea administrativă: reparații interioare și exterioare și amenajarea curții la clădirea bisericii, înlocuirea crucilor de pe cupole, dotarea cu policandre, mobilier interior și poleirea iconostasului. De asemenea, a exprimat mulțumiri, în numele comunității parohiale și al soborului preoților prezenți, urări de bun venit în această parohie. Răspunzând cuvintelor de bun venit, Înaltpreasfințitul Părinte Timotei a mulțumit pentru invitația făcută și a transmis celor prezenți arhiereasca binecuvântare și dorirea de alese realizări pe viitor.
După săvârșirea slujbei de sfințire a urmat Sfânta Liturghie arhierească, în cadrul căreia, la vremea rânduită, Înaltpreasfințitul Arhiepiscop Timotei a rostit cuvântul de învățătură despre „bogățiile tinereții” (cf. 1 Cor. 15; Mt. 19), care sunt multe la număr, constând în sănătate trupească și sufletească, iar în mod corespunzător, putere de muncă, urmărind desăvârșirea vieții, putând acumula din experiența celor maturi sau valorificând darurile naturale și spirituale, dând exemplul tânărului bogat din pericopa evanghelică a zilei, dar cu observarea lipsei de consecvență a acestuia în alegerea făcută spre mai bine. Atingând, așa cum învață și Cazania zilei, nivelul cerut de legea Bisericii, tânărul de pe paginile Sfintei Scripturi nu a mai găsit stăruința în împlinirea sfaturilor evanghelice, nici cea a urmării Mântuitorului, ci s-a mulțumit la treapta personajului din morala concludentă a povestirii din popor, preluată și-n literatura noastră, adică „tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte”, într-o acceptare comună, dar cu conștiința necesității unei înțelegeri mai adânci, ce îndeamnă la cumințenie și educație. O dezlegare în acest sens o pot da primele cuvinte ale Apostolului zilei, sfatul Sfântului Pavel către cei din Corint, a adăugat Înaltpreasfinția Sa.
În încheiere, părintele Vasile Pop a mulțumit Înaltpreasfințitului Arhiepiscop Timotei pentru prezența constantă în viața parohiei, pentru părintească purtare de grijă arătată și participarea la toate momentele mai însemnate din viața comunității. În semn de recunoștință, în numele credincioșilor a dăruit chiriarhului eparhiei o cruce de binecuvântare și un buchet de flori. Cuvinte de mulțumire pentru participare au fost adresate și Preasfințitului Părinte Emilian Crișanul, însoțite de dăruirea unei cruci de binecuvântare și a unui buchet de flori. De asemenea, au fost exprimate mulțumiri părintelui vicar Ionel Popescu, soborului preoților și diaconilor, invitaților prezenți.
O agapă frățească desfășurată în sala de festivități a Centrului cultural-pastoral „Sfântul Nicolae” a încheiat o frumoasă sărbătoare, care va rămâne înscrisă în cartea de aur a parohiei. Parohia Arad-Bujac a fost înființată în anul 1933 de către preotul martir Ilarion V. Felea prin desprinderea din Parohia Arad-Șega. Biserica parohială a fost construită între anii 1972 și 1976 și este împodobită cu pictură în tehnica frescă. A fost târnosită în anul 1992 de către Înaltpreasfințitul Arhiepiscop Timotei. Între anii 1995 și 2008 s-a realizat complexul parohial, alcătuit din Centrul cultural-pastoral „Sfântul Ierarh Nicolae” și casa parohială, sfințite în anul 2008 de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel. În anul 2013 a fost finalizată construirea capelei cimitirului parohial „Învierea”. Preoții slujitori ai parohiei de-a lungul vremii au fost: Ilarion V. Felea (1930- 1933); Traian Tătaru (1934- 1972); Georgie Popovici (1972-1990); Vasile-Ioan Pop, din anul 1990 până în prezent.
Vecernie și sfințire de troiță în Parohia Cicir
În după-amiaza zilei de duminică, 19 august, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Timotei a poposit în mijlocul credincioșilor din Parohia Cicir, Protopopiatul Arad, dând curs invitației părintelui paroh Teodor Mureșan. Cu acest prilej, Înaltpreasfinția Sa a sfințit troița eroilor și a săvârșit slujba Vecerniei, la finalul căreia a rostit un cuvânt de învățătură în contextul citirilor scripturistice ale Duminicii a 12-a după Rusalii despre capacitatea tinerilor de a se jertfi, oferind drept pildă pe cei înrolați în oștirea țării de-a lungul istoriei naționale. Tuturor Biserica le acordă cinstirea cuvenită, eroilor patriei semănându-le crucile și troițele, monumentele cunoscute pe tot întinsul pământului strămoșesc. În actualitate, lumea e doritoare de pace și progres, căutându-se pretutindeni mijloacele de a le realiza, între care la loc de frunte legătura cu țara și poporul din care fiecare face parte. În acest cadru, chiriarhul a prezentat mesajul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, adresat cu prilejul Duminicii migranților români (19 august 2018), intitulat „Unitate de credință și unitate de neam în Anul Centenar”.