„În vremea aceea, mergând Iisus pe cale, a zis cineva către El: Te voi însoți oriunde Te vei duce. Și i-a zis Iisus: Vulpile au vizuini și păsările cerului cuiburi; dar Fiul Omului nu are unde să-Și plece
Spectacolul „Întoarcerea zidarului” la Timișoara
Scena Teatrului Național „Mihai Eminescu” din Timișoara va găzdui, în data de 3 noiembrie, spectacolul „Întoarcerea zidarului”, ce poartă semnătura seniorului dramaturgiei contemporane româneşti, Dan Tărchilă.
Evenimentul se înscrie în agenda culturală a Arhiepiscopiei Timișoarei pentru anul 2015 și este dedicat Anului omagial al misiunii parohiei și al mănăstirii azi în Patriarhia Română. „În urma bunei colaborări cu Teatrul Național «Mihai Eminescu» din Timișoara și a unui parteneriat mai recent cu actorii Companiei de Teatru «Civic Art CvM» din București, încercăm să aducem în fața publicului timișorean în fiecare an câte un spectacol special, dedicat temelor propuse spre dezbatere și aprofundare de către Patriarhia Română cu prilejul anilor omagiali. Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Ioan, de data aceasta vom prezenta spectacolul intitulat «Întoarcerea zidarului», o piesă inspirată din cunoscuta legendă a Mănăstirii Argeşului. Prin profunzimea textului şi a interpretării actoriceşti, dorim ca publicul prezent la acest spectacol să primească mesajul de mărturisire a credinţei creştin-ortodoxe, de jertfelnicie și iubire față de Dumnezeu a celor care, cu sute de ani înainte, au ctitorit astfel de locașuri reprezentative pentru poporul nostru. Majoritatea edificiilor de cultură și mai ales de spiritualitate sunt rodul unei astfel de jertfe și al unei iubiri profunde față de credință și de neam”, a declarat pr. Zaharia Pereș, consilier cultural al Arhiepiscopiei Timișoarei.
Actul de creaţie înseamnă rugăciune, smerenie, jertfelnicie, iubire şi iertare
Din distribuția piesei vor face parte actorii: Marian Ciripan, Cristina Moldoveanu și Cristi Dionisie. Cu ajutorul personajelor celebrei legende a Meșterului Manole, aceștia îl întorc pe spectator la frumuseţi uitate, reamintind că actul de creaţie înseamnă rugăciune, smerenie, jertfelnicie, iubire şi iertare. În acest sens, Meşterul Manole îl întruchipează pe Sfântul Voievod Neagoe Basarab, care prin credinţă şi iubire de Dumnezeu, în dreptate şi smerenie, cinstind amintirea înaintaşilor, a condus poporul dreptcredincios spre multe împliniri duhovniceşti şi artistice, între care cea mai strălucită este Mănăstirea Argeşului. „Textul piesei este un eseu dramatic bine conceput, valoarea acestuia fiind întregită de replicile pline de sensuri, scrise într-o frumoasă şi curgătoare limbă română. «Văzută» de pe scenă, piesa lui Dan Tărchilă «Întoarcerea zidarului» ne va convinge încă o dată că dramaturgia şi literatura română, creaţia artistică şi muzicală română sunt parte din moştenirea europeană a umanităţii, România fiind un suflet european în Europa, iar Europa este în România”, precizează Marian Ciripan, actor al Teatrului „Nottara” din Bucureşti.
Spectacolul este organizat de Arhiepiscopia Timișoarei în parteneriat cu Teatrul Național `Mihai Eminescu” din Timișoara și Compania de Teatru „Civic Art CvM” din București.