„În vremea aceea, mergând Iisus pe cale, a zis cineva către El: Te voi însoți oriunde Te vei duce. Și i-a zis Iisus: Vulpile au vizuini și păsările cerului cuiburi; dar Fiul Omului nu are unde să-Și plece
Stareții și starețele din Episcopia Caransebeșului, întruniți în sinaxă
Marți, 5 iunie, stareţii, stareţele şi duhovnicii mănăstirilor şi schiturilor din cuprinsul Episcopiei Caransebeşului au participat la o sinaxă monahală, la care a fost prezent și Preasfințitul Părinte Episcop Lucian. Evenimentul s-a desfășurat la Mănăstirea Brebu din județul Caraș-Severin și a debutat cu o slujbă de Te Deum în biserica așezământului monahal, urmată de o slujbă de pomenire pentru făuritorii Marii Uniri şi personalitățile bănățene în frunte cu Episcopul Caransebeșului Elie Miron Cristea.
Lucrările sinaxei s-au desfășurat în trapeza mănăstirii, iar tema reuniunii a fost „Episcopul Elie Miron Cristea și monahismul în timpul păstoririi sale la Caransebeș (1910-1919)”. Referatul despre acest subiect a fost susținut de părintele Ioan Petrică, duhovnicul Mănăstirii Vasiova, după care au avut loc dezbateri pe tema prezentată.
„Am fost cu toții foarte interesați la această sinaxă, iar cu privire la tema prezentată, trebuie să reținem faptul că în Episcopia Caransebeșului au existat în timpul păstoririi Episcopului Miron Cristea doar două mănăstiri, Călugăra și Vasiova. S-a adăugat în anul 1912 ctitoria Episcopului Miron Cristea, și anume Mănăstirea de la Balta Caldă, Romănești sau Mănăstirea Izvorul Miron, pentru că în vremea aceea Episcopia Caransebeșului era mult mai extinsă spre Lugoj, Făget și în Banatul Sârbesc”, a precizat Părintele Episcop la final.
Referindu-se la îndemnurile pe care le-a adresat monahilor la această sinaxă, Preasfințitul Lucian a arătat că trebuie să dovedim pe mai departe că mănăstirile noastre au avut un rol misionar de apărare a credinței și de mărturisire a ei. „Am discutat astăzi despre această unitate de mărturisire a credinței în mănăstirile și schiturile noastre și i-am îndemnat pe toți monahii să continue pe mai departe această tradiție frumoasă, o tradiție monahală mărturisitoare și misionară, pentru că dintotdeauna călugării din această parte a țării noastre au apărat Ortodoxia și au ținut la unitatea de credință”, a adăugat ierarhul.
Fiind la începutul Postului Sfinților Apostoli Petru şi Pavel, în cadrul sinaxei s-a discutat și despre amplificarea vieții duhovnicești în Eparhia Banatului Montan, precum și aspecte de ordin administrativ.
„Este foarte importantă această întâlnire deoarece suntem în Postul Sfinților Apostoli, și a fost în primul rând o atmosferă de comuniune, iar postul este un prilej de comuniune mai ales pentru noi cei ce am îmbrățișat viața monahală. Am avut ocazia să ne cunoaștem mai bine între noi, să vedem problemele cu care ne confruntăm, iar împreună să găsim soluții pentru rezolvarea lor”, a subliniat părintele arhim. Constantin Timiș, vicar eparhial.
În prezent, în Episcopia Caransebeșului viețuiesc 188 de călugări și maici, în cele 25 de așezăminte monahale din arealul Eparhiei Banatului Montan.