„În vremea aceea, mergând Iisus pe cale, a zis cineva către El: Te voi însoți oriunde Te vei duce. Și i-a zis Iisus: Vulpile au vizuini și păsările cerului cuiburi; dar Fiul Omului nu are unde să-Și plece
Sus în casa lui Crăciun - concertul de colinde al Facultății de Teologie din Arad
Apropierea sărbătorii Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos aduce, an de an, prilej de bucurie pentru arădeni prin aceea că, de peste un sfert de veac, vestea minunată a Nașterii Pruncului Sfânt este adusă, cu măiestrie muzicală îndelung pregătită, de corurile Facultății de Teologie Ortodoxă „Ilarion V. Felea” a Universității „Aurel Vlaicu” din Arad.
Și anul acesta, în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, cele două coruri ale instituției academice amintite: Corul bărbătesc „Atanasie Lipovan”, condus de arhid. asist. univ. Tiberiu Ardelean, și Corul mixt „Sfântul Maxim Mărturisitorul”, condus de maestrul conf. univ. Mircea Buta, au susținut un recital de colinde în sala „Regele Ferdinand” a Primăriei municipale, sub genericul amintit mai sus. Dintre oficialitățile de marcă invitate amintim aici prezența reprezentaților autorităților și instituțiilor locale, cum sunt: Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad, delegați ai primarului Aradului Gheorghe Falcă, prof. univ. Ramona Lile și prof. univ. Coralia Cotoraci, rectori ai Universității „Aurel Vlaicu”, respectiv Universitatea „Vasile Goldiș” din Arad, decani ai facultăților Universității „Aurel Vlaicu”, consilieri eparhiali, profesorii și ostenitorii Facultății de Teologie din Arad.
La inițiativa părintelui decan, pr. prof. dr. Cristinel Ioja, deschiderea și prezentarea concertului au fost făcute de părintele Sandu Vlad-Sergiu de la Parohia Firiteaz, Protopopiatul Arad. În alocuțiunea sa, părintele a evidențiat câteva aspecte importante ale teologiei și tradiției colindatului. S-a subliniat că aceste cântări specifice perioadei Crăciunului (colindele) pe lângă faptul că sunt inspirate din bogăția cântărilor liturgice, ele sunt expresia cea mai vie a culturii teologice și duhovnicești populare a românului creștin ortodox. Totodată, ele au darul de a revigora în Biserica lui Hristos conștiința misionară, întrucât misiunea de a vesti iubirea lui Dumnezeu prin cuvânt și faptă este o vocație a tuturor creștinilor.