„În vremea aceea, mergând Iisus pe cale, a zis cineva către El: Te voi însoți oriunde Te vei duce. Și i-a zis Iisus: Vulpile au vizuini și păsările cerului cuiburi; dar Fiul Omului nu are unde să-Și plece
Tabăra de creație, la Sălciua Nouă, județul Timiș
În perioada 27-31 august în localitatea Sălciua Nouă din județul Timiș s-a desfășurat tabăra de creație „Pe-un picior de plai, pe-o gură de rai”, cu sprijinul Fundației Filantropia din Timișoara, care este și inițiatoarea proiectului. Au luat parte 16 studenți de la Facultatea de Arte şi Design, alături de profesorii lor, în special lect. univ. dr. Dan Iulian Toma, coordonatorul proiectului.
Tabăra de creație de la Sălciua Nouă a fost organizată în două etape: în prima etapă, studenții au realizat 5 deplasări de documentare și cercetare, 5 zile separate anterioare taberei, la interval de timp (săptămânal) în satul Sălciua Nouă, pentru fotografiere, schițe, chiar lucrări de șevalet cu teme date în fiecare din călătorii, iar în etapa a doua, studenții au continuat activitatea creativă de a reflecta satul autentic românesc prin diferite tehnici creative.
„În Anul Centenarului Marii Uniri, România este împărțită în «două lumi», una majoritară, care se dezvoltă și trăiește «în secolul XXI», și o altă lume în care timpul a «stat pe loc», cel puțin câteva zeci de ani, pe care o găsim și în câteva sate izolate din județul Timiș. Prin acest proiect ne dorim să oferim studenților de la Facultatea de Arte și Design din cadrul Universității de Vest din Timișoara ocazia de a experimenta tehnici noi de creație (pentru ei) pentru a surprinde și reflecta realitatea satului românesc autentic, având ca inspirație satul Sălciua Nouă”, a precizat pr. Cristian Pavel, președintele Fundației Filantropia din Timișoara.
În această tabără au fost realizate picturi în acryl pe pânză, dimensiuni 60 x 80 cm, cu satul bănățean, prin care s-a evidențiat influența omului asupra naturii și a locului, din perspectiva temei proiectului „Pe-un picior de plai, pe-o gură de rai”.
„Sălciua Nouă oferă posibilitatea de a explora tema și din perspectiva prezentului, pentru că mai există încă câțiva locuitori cu activități specifice, și din perspectiva trecutului, prin faptul că multe case sunt părăsite și crâmpeie din viața satului așa cum a fost ea odată sunt încă vizibile. Pe parcursul vacanței de vară, 16 studenți au descoperit acest sat și au realizat, sub îndrumarea cadrelor didactice, mai multe activități de documentare, studiu şi cercetare în domeniul artelor, concretizate în lucrări de artă, sub titulatura inspirațională «Pe-un picior de plai... pe-o gură de rai»”, a specificat lect. univ. dr. Dan Toma, de la Facultatea de Arte şi Design din Timișoara.
Lucrările rezultate în urma activităților proiectului vor fi expuse în cadrul a trei expoziții. Două din aceste expoziții vor fi realizate în Timișoara, iar o altă expoziție cu durata de o zi, într-un cadru neconvențional, se va organiza pe strada principală din satul Sălciua Nouă.