„În vremea aceea, mergând Iisus pe cale, a zis cineva către El: Te voi însoți oriunde Te vei duce. Și i-a zis Iisus: Vulpile au vizuini și păsările cerului cuiburi; dar Fiul Omului nu are unde să-Și plece
Tabere în parohiile Marga și Poiana Buchin din Protopopiatul Caransebeș
Aproximativ 80 de copii și tineri din parohiile Marga și Poiana Buchin din Protopopiatul Caransebeș petrec în satele lor, începând de luni 1 iulie și până la finele acestei săptămâni în cadrul programului educațional „Tabăra din Inima Satului” organizat de Episcopia Caransebeșului, alături de mai mulți parteneri locali.
Biserica parohială din Marga a găzduit, în dimineața zilei de 1 iulie, deschiderea festivă a taberei, printr-o slujbă de Te-Deum oficiată de protopopul Florin Ciucur, alături de pr. Mihai Ciucur – de la Departamentul de tineret al eparhiei și de parohul Viorel Daia.
La finalul slujbei, au fost transmise mesaje de către protopopul Florin Ciucur – care a transmis cuvântul Preasfințitului Părinte Lucian și i-a încurajat pe copii să fructifice la maxim zilele pe care le vor petrece în tabără, precum și din partea părintelui inspector – care a prezentat programul taberei și echipa de voluntari sosită la Marga. Au transmis, de asemenea, cuvinte de bun venit Floarea Toader – directorul școlii din localitate, Lucian Barbescu – viceprimarul comunei și parohul Viorel Daia.
Cei 23 de copii care participă în tabăra de la Marga iau parte, în perioada 1-5 iulie, la o serie de activități educative specifice vârstei – ateliere de dezvoltare personală, educație pentru viață, seri tematice și ateliere artistice. De asemenea, copii participă la numeroase jocuri și concursuri, lucru în echipă, drumeții și excursii la obiectivele aflate în proximitate.
În prima seară a taberei copiii au luat parte la un dialog pe teme duhovnicești, avându-l în mijlocul lor pe pr. Mihai Ciucur, care a răspuns întrebărilor lor și i-a îndemnat să se bucure de anii copilăriei.
Activitățile de la Marga sunt propuse de o echipă de voluntari coordonată de Alexandra Crîsta de la Centrul de Tineret Moniom și Andra Jurca – secretar al Asociației Tinerilor Ortodocși Români Banatul de Munte, alături de cadre didactice și alți tineri din Caransebeș, Reșița și din localitate.
Și la Poiana Buchin, parohie situată în vecinătatea Caransebeșului, luni, 1 iulie a început „Tabăra din inima satului”, care se desfășoară până sâmbătă 6 iulie.
Aproape 50 de copii și tineri din parohie au participat la Sfânta Liturghie oficiată în biserica parohială de către parohul Alexandru Mihăescu și, mai apoi, la o slujbă de Te-Deum oficiată de protopopul Florin Ciucur, alături de pr. Mihai Ciucur. În cuvântul de final, protopopul a îndemnat copiii și părinții prezenți să primească tabăra din satul lor cu inima deschisă și a transmis cuvântul de binecuvântare din partea Părintelui Episcop Lucian.
Și la Poiana Buchin, copiii vor participa la ateliere educaționale, artistice, seri tematice și dialoguri duhovnicești, precum și la excursii tematice și drumeții.
Tabăra este coordonată de Georgiana Ciucur – formator în cadrul programului „Tabăra din inima satului”, alături de o echipă de tineri voluntari din Reșița, Oravița și Caransebeș. În prima zi, copiii au participat la primele ateliere de jocuri, precum și la un atelier de dezvoltare personală, menit să îi ajute să își depășească problemele de exprimare și relaționare și să consolideze grupul numeros de participanți.
Ambele tabere sunt desfășurate în parteneriat cu primăriile, școlile și parohiile din cele două localități și își propun să ofere copiilor din mediul rural posibilitatea participării la activități dintre cele mai diverse, care să îi ajute să se dezvolte atât în plan spiritual, cât și personal. De asemenea, taberele își propun valorizarea zestrei spirituale, patrimoniale și folclorice din satele Banatului de Munte.
Cele două tabere fac parte din programul educațional „Tabăra din Inima Satului” dedicat „Anului omagial al satului românesc” în Patriarhia Român, conform Episcopiei Caransebeșului.