„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
Tinerețe și mărturisire în Banatul de Munte
Centrul pastoral „Sfântul Ioan Gură de Aur” din municipiul Reșița a găzduit miercuri, 26 aprilie, mai multe evenimente dedicate tinerilor din Episcopia Caransebeșului, în cadrul Zilelor credinței și culturii în Caraș-Severin. Activitățile de la Reșița au debutat cu întâlnirea lunară a membrilor Asociaţiei Tinerilor Ortodocşi din Banatul de Munte.
La această întâlnire au participat membrii Consiliului Director al asociaţiei, directorii departamentelor, reprezentanţii filialelor zonale, precum şi preoţii coordonatori.
Întâlnirea a debutat cu un scurt moment de rugăciune, urmat de cuvântări de bun venit din partea gazdelor. Părintele Mihai Ciucur, inspector eparhial în cadrul Departamentului pentru tineret al Episcopiei Caransebeşului, a nuanţat în discursul său importanţa pe care o au întâlnirile de acest gen în dezvoltarea organizaţională a asociaţiei şi i-a îndemnat pe tinerii ortodocşi din Banatul de Munte să îşi menţină propria identitate şi propriile idealuri.
În cele ce au urmat, Anita Radics, preşedinta Asociaţiei Tinerilor Ortodocşi din Banatul de Munte, a dat citire procesului-verbal de la întâlnirea precedentă a membrilor ATOR Banatul de Munte, desfăşurată în 25 martie, la Moniom. După aceasta, fiecare filială zonală a prezentat raportul de activitate pentru luna precedentă, planurile de activităţi pentru luna următoare, dar şi problemele cu care se confruntă. De asemenea, a fost stabilită agenda activităţilor următoare pe care ATOR Banatul de Munte le va avea la nivel judeţean.
„M-am bucurat să fiu astăzi alături de tineri minunaţi aici, la Reşiţa, şi să dezbatem viitorul asociaţiei noastre. A fost o întâlnire frumoasă, mai ales că Hristos a fost, ca de fiecare dată, în mijlocul nostru”, a mărturisit Emilia Petrea. „Atunci când suntem împreună, demonstrăm prin însăși frumusețea anilor noștri încrederea în ceea ce ne dorim să construim, în proiectul tinereții noastre. Bucuria noastră este mare, și la fel și emoția prin care Îi mulțumim lui Hristos că se află întotdeauna în mijlocul nostru”, a spus Anita Radics, preşedinta ATOR Banatul de Munte.
Premii pentru elevii participanți la Concursul „Icoana și școala mărturisirii”
Cea de-a doua parte a evenimentelor dedicate tinerilor la Reșița s-a bucurat de prezența Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, care a luat parte - alături de elevii, preoții și profesorii coordonatori, precum și de alți oameni de cultură din municipiu - la festivitatea de premiere la nivel eparhial a Concursului național de creație „Icoana și școala mărturisirii”, derulat de Patriarhia Română. Evenimentul a fost deschis de o scurtă prezentare a proiectului - realizată de către părintele Mihai Ciucur, urmată de vizionarea unui material video cu principalele faze ale concursului la nivel eparhial. A urmat prezentarea de către elevi a celor mai bune lucrări la Secțiunea literară, după care au luat cuvântul diverși invitați, oameni de cultură și din domeniul educației care s-au implicat în derularea concursului.
În cadrul festivității, Preasfințitul Părinte Lucian a acordat 16 premii - constând în cărți și diplome -, câte 5 premii pentru fiecare nivel de studiu (primar, gimnazial și liceal), precum și un premiu special. În cuvântul adresat, Preasfinţia Sa a evidențiat impactul deosebit pe care concursul l-a avut la nivelul eparhiei și i-a felicitat pe elevii câștigători, dar și pe preoții și profesorii coordonatori.
Concursul național de creație „Icoana și școala mărturisirii” s-a derulat în perioada ianuarie - aprilie 2017, la nivelul eparhiei participând peste 140 de elevi din 30 de parohii ale Episcopiei Caransebeșului.