„Zis-a Domnul: Precum a fost în zilele lui Noe, tot așa va fi și în zilele Fiului Omului: mâncau, beau, se însurau, se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie și a venit potopul și i-a nimicit
Tineri pelerini în Banatul de Munte
Peste 160 de copii și tineri, alături de preoți și profesori, de la centrele de tineret ale eparhiei și membri ai ATOR Banatul de Munte s-au aflat zilele trecute în primul pelerinaj organizat în cadrul programului „Tineri pelerini în Banatul de Munte”.
Este vorba de copii, tineri, dar și coordonatori și voluntari ai ATOR și ai rețelei de centre de tineret din municipiile Reșița și Caransebeș, dar și din Bocșa, Oravița, Moldova Nouă, Anina, Zăgujeni, Poiana Buchin și Valea Almăjului.
Pelerinajul a debutat cu vizitarea Mănăstirii Călugăra, acolo unde preoții însoțitori au săvârșit o slujbă de mulțumire adusă lui Dumnezeu pentru toate binefacerile din cursul anului școlar proaspăt încheiat. Tinerii pelerini au avut, totodată, ocazia să se închine la icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului care se găsește aici, să asculte un cuvânt de învățătură și să cunoască mai multe despre istoricul mănăstirii de la părinții din obștea monahală.
În continuarea pelerinajului, tinerii s-au îndreptat spre Mănăstirea Nera, unde au fost întâmpinați cu bucurie de obștea monahală și de părintele duhovnic Teofan Munteanu. După ce s-au închinat și au intonat un buchet de pricesne și cântece religioase în biserica și paraclisul mănăstirii, tinerii au servit masa de prânz, după care au avut bucuria de a-l avea în mijlocul lor pe părintele Teofan, care le-a răspuns la întrebări și le-a adresat un bogat cuvânt de folos.
În cea de-a doua parte a zilei, grupurile de tineri, alături de coordonatorii lor, au plecat în drumeție pe Cheile Șușarei, până la Cascada Șușara, o atracție turistică deosebită, situată în Parcul Național Cheile Nerei-Beușnița.
Bucuria și entuziasmul clipelor petrecute împreună de către tinerii pelerini se deslușesc cu ușurință din mărturiile lor. „Pentru mine acest pelerinaj a reprezentat o mare bucurie și liniște sufletească: bucuria de a fi împreună și de a-l avea pe Hristos în mijlocul nostru, apoi liniștea sufletească și căldura cu care am fost învăluiți la Mănăstirea Călugăra și la Mănăstirea Nera. A fost și va rămâne în inimile și gândurile noastre o zi binecuvântată!”, spune Nadia Popescu, din Oravița.
O altă membră a filialei ATOR din Oravița - tânăra Oana Oprea din Răcășdia - mărturisește, la rândul ei: „Ce poate fi mai frumos decât o zi minunată petrecută alături de familia ATOR? Am vizitat mănăstiri, ne-am rugat împreună, am aflat răspunsuri la întrebări de la părintele Teofan, iar apoi am plecat în drumeție cu veselie spre Cheile Șușarei, întorcându-ne la fel de veseli și cu zâmbete largi! O nouă zi de neuitat, petrecută în marea familie ATOR...”.
O altă tânără - Emilia Petrea din Caransebeș - e de părere că „a fost o zi frumoasă, unde am avut ocazia de a ne întâlni din nou cu cei dragi și de a cunoaște noi prieteni. Cel mai mult m-am bucurat de hrana sufletească primită de la părintele Teofan, care m-a ajutat să mă întăresc sufletește. Am fost în mijlocul naturii, unde am putut vedea minunățiile făcute de Dumnezeu. Am avut încă o zi minunată, alături de părinții noștri dragi, de prieteni și de Dumnezeu!”.
Nu în ultimul rând, George Lăpădat - vicepreședinte ATOR - afirmă că „a fost o zi cu Hristos, în Hristos și pentru Hristos, în care am avut bucuria de a ne încărca duhovnicește cu învățăturile primite de la părintele Teofan, care ne-a dăruit sfat bun, spre păstrarea curăției tinereții noastre. Drumețiile și vizitele pe care le-am făcut ne-au descoperit frumusețile Banatului de Munte, dar ne-au și încredințat de minunăția lucrării lui Dumnezeu”.
Programul de pelerinaje „Tineri pelerini în Banatul de Munte”, derulat de Asociația Tinerilor Ortodocși din Banatul de Munte pentru al doilea an, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, își propune să ofere participanților șansa de a cunoaște locuri cu o însemnătate deosebită în plan spiritual din județul nostru, dar și posibilitatea de socializare și desfășurare a unor activități ziditoare în tinda Bisericii strămoșești de către copii și tineri, alături de formatorii lor.