„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
Tineri pelerini la Mănăstirea Timișeni-Șag
Odată cu sosirea primăverii, mai mulți copii și tineri de la Școala specială „Constantin Păunescu” din Recaș și Centrul de reeducare a minorilor din Buziaș au vizitat Mănăstirea Timișeni-Șag, una dintre cele mai reprezentative așezări monahale din Arhiepiscopia Timișoarei.
Cei 150 de copii de la centrele de plasament și de la școlile speciale din județul Timiș, împreună cu educatorii, profesorii și asistenții sociali, au participat în biserica mare a mănăstirii, cu hramul „Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul”, la o slujbă de mulțumire oficiată de arhim. Simeon Stana, exarhul mănăstirilor din Eparhia Timișoarei, și de protos. Mihail Duma, duhovnicul mănăstirii. La acest eveniment a fost prezent și pr. Romeo Dumitrașcu, inspector la Sectorul social al Arhiepiscopiei Timișoarei.
„Biserica este o mamă care își deschide brațele pentru toți fiii ei”
La finalul slujbei, pr. Simeon Stana a adresat un cuvânt de învățătură, reliefând semnificațiile duhovnicești ale Pildei semănătorului, îndemnându-i totodată pe copii să mențină flacăra credinței mereu aprinsă, indiferent de obstacolele vieții. „A devenit o tradiție ca, la începutul lui martie, copiii de la centrele de plasament din Recaș și Buziaș să poposească la Mănăstirea Timișeni. Acest lucru se întâmplă pentru faptul că mănăstirea este, precum Biserica, o mamă care își deschide brațele pentru toți fiii ei, încercând să-și arate lucrarea sa socială și misionară, mai ales pentru acele vlăstare care au nevoie de îndrumare, de hrană duhovnicească și trupească. Noi întotdeauna încercăm ca acest reflex al Bisericii să fie reprezentat și prin ceea ce face această mănăstire, dar și toate mănăstirile din eparhie, mai ales pentru că gândul Înaltpreasfințitului Părinte Ioan este acela ca Biserica să aibă o atitudine iubitoare față de oameni și de ajutorare a tuturor celor care sunt în nevoi”, a precizat părintele exarh Simeon Stana.
După ce s-au rostit mai multe fragmente scripturistice, intercalate cu frumoase cântări religioase, toți copiii au fost invitați de maicile așezământului monahal la o agapă frățească. În semn de mulțumire și recunoștință, tinerii pelerini au oferit fiecărei ostenitoare de la mănăstire câte un mărțișor, ca simbol al primăverii.
În Arhiepiscopia Timișoarei este deja o tradiție ca, la început de primăvară, copiii și tinerii din școlile speciale și centrele de plasament din județul Timiș să viziteze mănăstirile și locașurile de cult bănățene. De peste 25 de ani, Centrul eparhial din Timișoara organizează mai multe activități și programe în parteneriat cu Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Timiș pentru copiii nevoiași.