„În vremea aceea, mergând Iisus pe cale, a zis cineva către El: Te voi însoți oriunde Te vei duce. Și i-a zis Iisus: Vulpile au vizuini și păsările cerului cuiburi; dar Fiul Omului nu are unde să-Și plece
Un nou așezământ monahal în Episcopia Caransebeșului, la Coronini
La praznicul Sfântului Arhanghel Mihail, localitatea Coronini din Clisura Dunării și-a sărbătorit ocrotitorul. Credincioșii au asistat la evenimentul punerii pietrei de temelie a unei noi biserici cu hramurile „Nașterea Maicii Domnului” și „Sfântul Arhanghel Mihail” ce se va construi pe vatra unei vechi mănăstiri, existente în urmă cu 500 de ani. Credincioşii au luat parte, apoi, la Sfânta Liturghie, oficiată de Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, pe un podium special amenajat.
„Un sobor mare de preoți și foarte mulți credincioși au venit pe Valea Văradului, pe Clisura Dunării, ca de dimineață să punem piatra de temelie a unei noi biserici închinate Nașterii Maicii Domnului și Sfântului Arhanghel Mihail. Tot aici, într-un altar improvizat de vară, am slujit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie și totodată l-am hirotesit stareț în fața credincioșilor și a părinților din zonă pe părintele Galaction, fiul satului Coronini și viețuitor al Mănăstirii Sâmbăta de Sus, ucenic iubit al părintelui Teofil Părăian, și până acum, viețuitor al Așezământului monahal de la Glimboca. Părintele Galaction va prelua conducerea acestui așezământ monahal și va încerca să adune o obște în jurul Sfinției sale, astfel încât lucrarea Mariei să se împletească cu lucrarea Martei. Sperăm ca în acest loc, în viitorul apropiat, să se ridice un schit, ruinele vechii mănăstiri să fie conservate și credincioșii să se obișnuiască să vină aici ca la un loc sfânt, pentru că, din cele mai vechi timpuri, acest loc era cunoscut în tradiția locală sub denumirea «La Mănăstire». Îl rugăm pe Sfântul Arhanghel Mihail, o rugăm pe Maica Domnului și pe toți sfinții să ocrotească pe mai departe acest loc sfânt, binecuvântat și ales și îi rugăm pe toți credincioșii de pe Clisura Dunării și nu numai, să ajute la înălțarea și construirea acestei mănăstiri care va împodobi Clisura Dunării și care va completa salba de mănăstiri românești și sârbești din această zonă binecuvântată a Banatului Montan”, a spus ierarhul.
Răspunsurile liturgice au fost date de Grupul psaltic „Ethos” al Episcopiei Caransebeşului. La final, ieromonahul Galaction Roiban a fost hirotesit și instalat stareț la viitorul schit cu hramurile „Nașterea Maicii Domnului” și „Sfântul Arhanghel Mihail”.
Ruinele vechii mănăstiri ortodoxe de la sfârșitul secolului al XV-lea pe Valea Văradului din Clisura Dunării, în apropierea localităţii Coronini au fost recent descoperite. Un document otoman din perioada 1569-1579 a consemnat Mănăstirea „Isveti Arhangiăl”, în nahia Moldova din cadrul vilaietului otoman al Timișoarei. Biserica Mănăstirii „Sfântul Arhanghel Mihail” este un monument cu plan arhaic, ce a cunoscut o lungă vieţuire în timp, de-a lungul Evului Mediu. Cazul Mănăstirii „Sfântul Arhanghel Mihail” ilustrează drumul anevoios de identificare pe teren şi de cercetare a arhitecturii eclesiastice medievale ortodoxe din Banat.