„Zis-a Domnul: Precum a fost în zilele lui Noe, tot așa va fi și în zilele Fiului Omului: mâncau, beau, se însurau, se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie și a venit potopul și i-a nimicit
Un volum dedicat lui Ioan Negruțiu, preotul cu „închisoarea satisfăcută”
Căderea regimului totalitar în România a deschis calea spre cunoaşterea măsurilor implementate, bineînţeles în mod violent, de către stăpânirea de tristă amintire, în scopul impunerii ideologiei comuniste în societatea românească. Biserica şi membrii acesteia, preoţi şi credincioşi, au reprezentat ţintele cele mai urmărite, iar combaterea, exterminarea şi eliminarea lor au constituit elementele programatice ale politicii de stat.
Între miile de păstori care învăţau şi hrăneau pe atunci turma lui Hristos din cuvântul Evangheliei se numără şi părintele Ioan Negruţiu, dascălul de religie din Beiuş, preotul de mai apoi de la Mănăstirea Timişeni, din Arhiepiscopia Timişoarei, pe care un raport al Securităţii îl caracteriza: „Preot cu închisoarea satisfăcută”. Nu întâmplător, preotul Teofil Bradea, vânător de cuvinte de taină şi tâlc, a inserat în titlul cărţii dedicate părintelui Ioan Negruţiu şi această precizare, la prima lectură hazlie, a unui ofiţer de Securitate, impresionat probabil şi acela de dimensiunea supliciului pe care l-a îndurat martirul lui Hristos.
E a doua carte din ultimii ani care vine să umple un gol de informaţie despre personalitatea celui pe care prof. Nae Georgescu, într-o postfaţă a cărţii, îl caracterizează a fi un om care n-a făcut compromisuri, reuşind „să străpungă sau să lungească opreliştile, ajungând chiar director de seminar în anii comunişti, fără a se mlădia după ideologii..., prin puterea minţii şi sufletului său - la care s-au adăugat dragostea şi înţelegerea celor din jur, mai ales a ierarhilor săi, dar chiar şi a unor militari securişti cu simţ intelectual mai cultivat”.
Cartea „Negruţiu S. Ioan, preot cu închisoarea satisfăcută”, a părintelui Teofil Bradea, este rezultatul studiului a peste 600 de pagini cuprinse în cele cinci dosare aflate la Centrul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii. Descrisă de autor ca „un veritabil roman poliţist” şi materializată în peste 100 de pagini de lectură, cartea urmăreşte traseul părintelui Ioan Negruțiu de la Oradea (nume de cod Uraganul; Nan) la Curtea de Argeş (Cobra, Negrea), Bucureşti (Neagu) şi Timişoara (Nedelcu).
Este cutremurător, însă şi mobilizator, pentru oricine parcurge aceste pagini, pe de o parte, să descopere grozăvia unui regim politic atât de apropiat temporar de zilele noastre, convieţuind încă şi împletindu-ne paşii cu ai acelora care sunt personajele unei Iliade sfârşite în Cer, iar pe de altă parte, să deschidă mintea, dar mai ales inima, către acele orizonturi pe care protagonistul notelor informative caută să le deschidă în sufletele semenilor lui. S-a reuşit, şi socotesc potrivit să felicit pe autor pentru acest lucru, scoaterea la lumină, inclusiv prin prisma opresorilor, a unei dovezi de rezistenţă, de mărturisire a credinţei în Hristos, de dragoste şi jertfă pentru Biserică şi neam.
Acestea sunt doar câteva motive, credem suficiente, pentru care recomandăm tuturor cititorilor cartea preotului Teofil Bradea, „Negruţiu S. Ioan, preot cu închisoarea satisfăcută”, apărută la Editura Piatră Seacă din Oradea.