„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
Ziua de 9 Mai, sărbătorită de bănățeni
La Monumentul Ostașului Român din Parcul Central din Timișoara, precum și în Piaţa Avram Iancu din Arad, data de 9 Mai - când se sărbătorește Ziua Independenței de Stat a României (1877), Ziua Victoriei Coaliției Națiunilor Unite (1945) și Ziua Europei (1950) - a fost marcată printr-un ceremonial religios-militar, precum și prin diverse activități educative, sportive și cultural-artistice.
La Timișoara, manifestarea a debutat cu intonarea Imnului Național al României, după care a urmat o slujbă de pomenire a eroilor români, oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Arhiepiscopul Timișoarei și Mitropoliei Banatului, împreună cu un sobor de preoți.
„Fiecare familie de români care a avut un ostaș jertfit pe altarul patriei, astăzi, poate aprinde o lumânare într-o biserică. Mă gândesc la sutele de mii de ostași români care nu au o cruce la căpătâi și doar Dumnezeu le-a plantat un stejar la căpătâiul lor”, a spus Mitropolitul Banatului.
După slujbă, profesorul de istorie Petru Șandor a rostit o alocuțiune referitoare la importanța zilei de 9 Mai pentru poporul roman. În continuare, prefectul județului Timiș, Mircea Băcală, a dat citire mesajului premierului României, Sorin Grindeanu. Ceremonialul a continuat cu depuneri de coroane, jerbe și buchete de flori din partea Instituției Prefectului Județului Timiș și structurile MAI din județul Timiș, Primăria Municipiului Timișoara, Consiliul Județean Timiș, Corpul Consular și Garnizoana Timișoara.
La acest eveniment au participat sute de timișoreni, membri ai Asociației Veteranilor de Război „Eftimie Murgu” - Filiala Timiș, militari din Brigada 18 Cercetare-Supraveghere Banat, reprezentanți ai instituțiilor din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională din Garnizoana Timișoara, veterani ai misiunilor din Afganistan și Irak, reprezentanți ai Asociației Județene Timiș a Cadrelor Militare în Rezervă și în Retragere „Colonel Ion Enescu”, reprezentanți ai instituțiilor de cultură din Timișoara și din județul Timiș și foarte mulți copii, elevi și studenți din urbea de pe Bega. Manifestarea s-a încheiat cu defilarea Gărzii de Onoare. Detașamentul de onoare a fost constituit din militari aparținând Brigăzii 18 Cercetare-Supraveghere Banat, Inspectoratului Județean de Jandarmi Timiș „General Moise Groza” și ISU Banat.
Cu ocazia zilei de 9 Mai, timișorenii au avut posibilitatea de a circula, în mod gratuit și pe întreg parcursul zilei, cu un tramvai aniversar, primind în timpul călătoriei diverse materiale informative cu tematică europeană. Mijlocul de transport, pus la dispoziție de Regia Autonomă de Transport Timişoara, cu sprijinul Primăriei Municipiului Timișoara, a fost decorat de studenții Facultății de Arte și Design din Timișoara, cu sprijinul Centrului de Informare Europe Direct Timişoara.
Tot cu acest prilej aniversar și comemorativ, la Colegiul Naţional „Constantin Diaconovici Loga”, Colegiul Tehnic „Henri Coandă”, Clubul Sportiv Școlar „Bega” și la Casa Tineretului Timișoara au avut loc concursuri educative pe tematică europeană; realizări de interviuri, chestionare tematice; întreceri, competiții sportive demonstrative, dar și programe cultural-artistice. Seara, la Galeria Pro Armia, a avut loc vernisajul expoziției de pictură dedicată Zilei Europei, realizată de Asociaţia Artiştilor Plastici „Romul Ladea”, în organizarea Casei de Cultură a Municipiului Timișoara.
Ziua de 9 Mai la Arad
Marţi, 9 Mai, arădenii au marcat în Piaţa Avram Iancu din Arad o dublă sărbătoare. În fiecare an, la această dată, au loc manifestări militare, religioase și culturale organizate cu prilejul sărbătoririi Zilei Independenţei de Stat a României şi a Zilei Europei, precum şi împlinirea a 72 de ani de la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial. La eveniment a fost prezent Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului. La toate sediile instituțiilor au fost arborate Drapelul Național al României și cel al Uniunii Europene.
Evenimentul a debutat cu trecerea în revistă a Gărzii de Onoare de prefectul judeţului Arad, domnul Cosmin Pribac, şi a continuat cu intonarea Imnului Naţional al României şi a Imnului Uniunii Europene. După aceasta, Înaltpreasfinția Sa, în fruntea soborului de preoți, a oficiat serviciul religios în memoria eroilor români care s-au jertfit pentru independenţă, dar şi în cele două războaie mondiale. Prin alocuţiuni din partea oficialităţilor centrale şi locale a fost evocată semnificația zilei de 9 Mai, moment urmat de depunerea de coroane și jerbe de flori. La ceremonie au participat şi elevi de la Liceul Naţional de Informatică şi de la Colegiul Naţional `Dimitrie Ţichindeal” din Arad.
La finalul evenimentului a avut loc defilarea Gărzii de Onoare a Batalionului 191 de Infanterie `Colonel Radu Golescu”.
La 9 mai 1877, Parlamentul ţării proclamă „Independenţa absolută a României”, prim-ministrul Mihail Kogălniceanu declarând oficial că suntem „în stare de rezbel…, dezlegaţi de legăturile noastre cu Înalta Poartă şi prin urmare ce suntem? Suntem independenţi, suntem naţiune de sine stătătoare”. Astfel Camera Deputaților și Senatul votează moțiunea prin care se lua cunoștință că „rezbelul între România și Turcia, ca ruperea legăturilor noastre cu Poarta și independența absolută a României au primit consacrarea lor oficială”, adică s-a votat moțiunea de proclamare a independenței României. Poporul român a participat în bătăliile Războiului de Independență (1877-1878), purtate pentru neatârnarea țării cu peste 58.000 de oameni pe fronturi, din care mai mult de jumătate au fost omorâți sau răniți. Și toate acestea pentru ca urmașii lor să trăiască într-o țară liberă, nesupusă nici unei puteri străine.
Europenii sărbătoresc pe 9 mai Ziua Europei. În 1985, oficialii Consiliului European de la Milano au stabilit data de 9 mai drept zi festivă pentru toţii europenii. Al Doilea Război Mondial a lăsat în urma sa o Europă distrusă din punct de vedere material, frământată de puternice crize politice şi divizată, prin „Cortina de Fier”, în două mari blocuri: Est şi Vest. Parlamentul European a recunoscut oficial ziua de 9 Mai ca sărbătoare în octombrie 2008.