„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
Ziua Unirii Principatelor Române în Mitropolia Banatului
Joi, 24 ianuarie 2019, s-au împlinit 160 de ani de la Unirea Principatelor Române. Cu acest prilej, în Mitropolia Banatului au fost organizate multiple manifestări religios-culturale, ce au avut menirea de a-i comemora pe toți cei care au contribuit la făurirea statului modern.
Joi, 24 ianuarie 2019, cu prilejul împlinirii a 160 de ani de la Unirea Principatelor Române (24 ianuarie 1869), sute de arădeni au sărbătorit în incinta Palatului Administrativ din Arad. La aceste manifestări comemorative, alături de oficialităţile locale şi centrale, reprezentanţi ai armatei, ai instituţiilor arădene locale şi numeroşi cetăţeni, a participat Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, care a oficiat o slujbă religioasă şi a rostit o alocuţiune dedicată acestei zile. O descriere a evenimentelor de acum 160 de ani a fost prezentată de domnul Bogdan Ivașcu, istoric muzeograf în cadrul Complexului Muzeal Arad.
După aceasta, chiriarhul arădean a oficiat slujba de Te Deum de mulţumire adusă lui Dumnezeu, în Catedrala Arhiepiscopală, în fruntea unui sobor de preoţi şi diaconi şi a rostit o alocuţiune în care a subliniat importanţa acestei zile naţionale pentru istoria şi viaţa poporului nostru, amintind contribuţia semnificativă adusă de Biserica Ortodoxă Română pentru realizarea acestui act. În cadrul Sfintei Liturghii, care a precedat slujba de Te Deum, au fost pomeniţi făuritorii Unirii Principatelor Române. Clopotele bisericilor arădene au sunat timp de un minut, în memoria celor care au contribuit la realizarea Unirii Principatelor.
Joi, 24 ianuarie 2019, membrii centrelor de tineret şi ai ATOR din Banat s-au întrunit la Biserica „Schimbarea la față” din Reșița într-o şedinţă de lucru pentru a stabili viitoare proiecte şi programe organizate de Departamentul misionar şi activităţi cu tinerii al Episcopiei Caransebeşului pentru anul 2019, cu sprijinul şi binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului. „Este pentru al treilea an când în 24 ianuarie, zi importantă pentru istoria poporului român, organizăm această întâlnire; este şi o întâlnire sărbătorească, într-un fel, cu caracter festiv, dar şi o întâlnire de lucru deopotrivă. Ziua de 24 ianuarie este o zi specială, o zi de sărbătoare naţională și, desigur, am profitat şi de faptul că elevii sunt liberi şi au putut fi prezenţi la această întâlnire de lucru, pentru că azi, aici, au venit reprezentanții tuturor centrelor de tineret și ai filialelor ATOR din Eparhia Caransebeșului. Am stabilit împreună principalele priorități ale acestui an 2019 și sigur că, mergând pe anul omagial al Patriarhiei Române, foarte multe dintre activități și proiecte se vor duce către zona satului, către zona rurală”, mărturisește părintele inspector Mihai Ciucur, coordonatorul întâlnirii.
După o slujbă de Te Deum oficiată de pr. Nicolae Hațegan, pr. prof. Nicu Chiosa și pr. insp. Mihai Ciucur, tinerii însoțiți de coordonatori și voluntari ai centrelor de tineret s-au așezat la masa de lucru. Fiecare centru și-a prezentat delegația și, evident, proiectele propuse pentru noul an, care se pliază armonios pe agenda Departamentului misionar și activități cu tinerii al Episcopiei Caransebeșului, despre care pr. insp. Mihai Ciucur explica: „Noi în Eparhia Caransebeșului, pe lângă proiectele tradiționale pe care le menținem an de an, avem și două proiecte importante pe care le închinăm anului omagial al satului, al preoților, profesorilor și primarilor gospodari. Unul dintre acestea chiar urmează să înceapă, este o formare de voluntari pentru proiectul de tabere pe care le inițiem la vară, este vorba de «Tabăra din inima satului» în care voluntari, tineri voluntari, vor merge și vor organiza tabere în parohiile noastre rurale din Caraș-Severin. Al doilea proiect este o Caravană ATOR BM, o caravană care-și propune să surprindă povești, oameni, locuri relevante, importante din județul Caraș-Severin”. Tinerii și coordonatorii centrelor de tineret și ai filialelor ATOR au propus proiecte și activități interesante și atractive, având experiența anilor trecuți: ateliere de pictură, cateheze, pelerinaje, vizionări de filme documentare, activități cu caracter filantropic, spectacole și activități artistice, concursuri de creații pe temă religioasă, cântatul în strană și alte activități în biserică, acestora alăturând noi proiecte dedicate satului românesc.
Satul românesc, în atenția manifestărilor dedicate Unirii Principatelor Române, desfășurate în Parohia Birda
Și în Parohia Birda din Arhiepiscopia Timișoarei a fost sărbătorită Unirea Principatelor Române. Cu acest prilej a fost organizată o activitate religios-culturală care a adus aminte de împlinirea a 160 de ani de la Unirea Principatelor danubiene într-o singură țară.
Aniversarea s-a desfășurat în biserica cu hramul „Nașterea Maicii Domnului” din Parohia Birda și a debutat cu slujba Te Deum-ului ca semn de mulțumire pentru realizarea unirii. După otpust în predica cu tema: „Satul românesc în vremea lui Cuza Vodă”, părintele Valentin Bugariu, parohul locului, a amintit celor prezenți de importanța actului unirii și a reformei agrare a domnului Cuza. Anul 2019 fiind declarat în Patriarhia Română An omagial al satului românesc, vorbitorul a accentuat asupra reformei agrare din 1864 ca punct de dezvoltare a satului românesc. Pentru a evidenția acest lucru, a fost organizată o expoziție de fotografie din satul de altădată și alta de carte tematică realizată în colaborare cu Biblioteca Liceului Teoretic Gătaia.
În partea a doua a activității a fost realizat un program cultural compus din poezie și cântec patriotic și popular românesc. Montajul poetic a fost pregătit de elevii Școlii Gimnaziale din Birda în coordonarea dnei prof. Mihaela Coman, iar cea de cântec a fost realizată de elevii Denisa Scrofan și Alexandru Orășanu de la Liceul Teoretic din Gătaia.
Programul poetic a debutat cu o prezentare a satului românesc de astăzi, apoi în versuri încărcate de dor au fost cântate obârșia, școala, strămoșii, țăranul român, biserica, toate întregind vatra, familia, acolo unde Gheorghe, Ioan și Vasile își așteaptă și azi copiii, iar cel plecat își plânge cu nostalgie copilăria: „Mi-e dor de sat, mi-e dor de tine, mamă”. În vers de poezie în grai, copiii și-au mărturisit mândria obârșiei: „Satul meu e sat frumos, [...] Sat ca Birda n-ai afla...”. Și-au dat concursul: Draghici Snejana, Țibuleac Roberta, cls. a V-a; Neamțu Alexandra, Tuta Raul, Danci Narcisa, Arpec Sabrina, Brezga Bianca, Piloiu Călin, cls. a VI-a; Baniaș Daniela, Ciobanu Alexandru, cls. a VII-a; Bloju Iulian, Cocoș Paul Andrei, Cuzman Cristian, Popovici Paul și Vălean Alexandru, cls. a VIII-a.
La final, părintele paroh a adresat cuvinte de mulțumire către direcțiunea Școlii Gimnaziale din Birda, dnei bibliotecar Lia Bontescu și Gabrielei Șerban pentru sprijinul acordat copiilor și credincioșilor prezenți.
(Protos. Iustin Popovici, Pr. Valentin Bugariu, Gabriela Şerban)