„În vremea aceea, mergând Iisus pe cale, a zis cineva către El: Te voi însoți oriunde Te vei duce. Și i-a zis Iisus: Vulpile au vizuini și păsările cerului cuiburi; dar Fiul Omului nu are unde să-Și plece
20 de ani de la sfinţirea locaşului de cult din Osoi
În Duminica a V-a după Paşti, numită şi a Samarinencei, credincioşii Parohiei Osoi din judeţul Suceava au sărbătorit 20 de ani de când a fost târnosită biserica şi 10 ani de când părintele Marius-Marian Huţanu este paroh al comunităţii. Sfânta Liturghie a fost săvârşită de un sobor de preoţi şi diaconi dimpreună cu Înaltpreasfinţitul Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor.
Credincioşii din localitatea Osoi, judeţul Suceava, au sărbătorit duminică 20 de ani de când aceştia au în sat un sfânt locaş, biserica primind atunci hramul „Adormirea Maicii Domnului”. Lucrările au început în anul 1992 şi s-au sfârşit odată cu sfinţirea bisericii, pe 19 mai 1999. Aceştia, dimpreună cu părinţii prezenţi la sfintele slujbe, l-au întâmpinat pe ierarhul lor, Înaltpreasfinţitul Părinte Pimen, care a sâvărşit Sfânta Liturghie arhierească. Alături de chiriarh au mai slujit părintele Adrian Dulgheriu, protopop de Fălticeni, dar şi părintele Alexandru Argatu, care, dimpreună cu părintele Ilarion Argatu, sunt consideraţi ctitorii sfântului locaş. Răspunsurile liturgice au fost oferite de strana parohiei, iar la momentul rânduit, Părintele Arhiepiscop a rostit credincioşilor un cuvânt de învăţătură referitor la textul evanghelic citit.
„Convorbirea Mântuitorului cu femeia samarineancă, două etnii: samarinenii şi iudeii. Samarinenii erau tot evrei, dar, de la robia babilonică, ei s-au îndreptat de credinţa mozaică, de credinţa evreiască. Şi totuşi, dorinţa de rugăciune a rămas în sufletele lor, de aceea, femeia a întrebat: «Cum să ne rugăm? Unde să ne rugăm? Într-un munte sau în alt munte? Într-un loc sau în alt loc?». Iar Mântuitorul a spus «să vă rugaţi în duh şi în adevăr, în tot locul». În tot locul, pentru toată lumea creştină, fiecare sfântă biserică, pentru că pe Sfânta Masă se află permanent Preasfântul Trup şi Sânge al Domnului Iisus Hristos”, le-a vorbit IPS Pimen credincioşilor.
La finalul slujbei, ca semn de apreciere pentru întreaga activitate, părintele paroh Marius Huţanu a primit din partea Arhiepiscopului Sucevei şi Rădăuţilor rangul de iconom stavrofor. După oficierea Sfintei Liturghii, toţi cei prezenţi au fost invitaţi la o agapă frăţească organizată de parohie.