„Zis-a Domnul către ucenicii Săi: De ziua și de ceasul acela nimeni nu știe, nici îngerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatăl. Și, precum a fost în zilele lui Noe, așa va fi și venirea Fiului Omului.
„Hai să cunoaştem Iaşul“
În perioada 21-22 octombrie 2017, ATOR Iaşi organizează evenimentul „Hai să cunoaştem Iaşul“. Acesta se află la a doua ediţie şi are drept scop descoperirea, de către tineri, a valorilor culturale ce împodobesc Iaşul celor şapte coline.
La eveniment vor participa 40 de tineri care vor vizita muzee, case memoriale, biserici-monument, precum: Bojdeuca lui Ion Creangă, Palatul Culturii, Palatul Roznovanu şi alte locaţii prestabilite de organizatori. Activitatea se încheie cu un concurs de cultură generală pe data de 22 octombrie la Sala “Iustin Moisescu” din cadrul Ansamblului Mitropolitan Iaşi. Premiile vor fi în bani: premiul I - 300 lei, premiul II - 200 lei şi premiul III - 100 lei.
Înscrieri şi detalii se pot obţine de la Cristina Ţucă: 0748.524.300.
Evenimentul face parte din proiectul „IA Şi te formează! Tu formezi Iaşul!“, finanţat de Primăria Municipiului Iaşi, prin programul de finanţări nerambursabile din anul 2017.


