„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
Apel umanitar
- - De peste zece ani, Parohia „Sfântul Gheorghe“ din Bacău derulează un program de întrajutorare în cadrul Aşezământului social-filantropic „Samarineanul milostiv“. Acest program este îndreptat către copiii proveniţi din famiii defavorizate, care primesc hrană şi sprijin pentru a preveni abandonul şcolar. Programul social se desfăşoară din donaţiile oamenilor cu inimă mare. Persoanele interesate pot afla detalii la Biserica „Sfântul Gheorghe“ din Bacău, aflată pe strada Mărăşeşti nr. 100B, sau pot face donaţii în contul RO83CECEBC0136RON0092825, deschis la CEC Bank, Sucursala Bacău.
- - Clădirea care a deservit Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor şi Seminarul Teologic „Sfântul Mitropolit Dosoftei“ Suceava a fost mistuită de foc în întregime în data de 8 ianuarie 2015. Întrucât urmează construirea altei clădiri, Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor adresează respectuos rugămintea celor care doresc să ajute financiar. Donaţiile se pot face în conturile RO51RNCB0234037010910014 (în lei) şi RO46 RNCB0234037010910007 (în euro), deschise la BCR - Sucursala Suceava, pe numele Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor, CUI 4244814.