„În vremea aceea, mergând Iisus pe cale, a zis cineva către El: Te voi însoți oriunde Te vei duce. Și i-a zis Iisus: Vulpile au vizuini și păsările cerului cuiburi; dar Fiul Omului nu are unde să-Și plece
50 de preoţi la cursurile pentru obţinerea gradelor profesionale
În perioada 8-19 mai 2017, la Centrul cultural-pastoral „Sfântul Ilie“ de la Mănăstirea Miclăuşeni au avut loc cursurile pentru obţinerea gradelor profesionale de definitivat şi gradul II în preoţie.
Acestea au fost organizate, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, de Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae“ din Iaşi şi Centrul de formare continuă al Arhiepiscopiei Iaşilor.
În acest an au fost prezenţi la cursuri 50 de preoţi din toate eparhiile Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei. Timp de două săptămâni, cursurile au fost însoţite de ateliere interactive, susţinute de profesori de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Iaşi, precum şi de alţi profesori invitaţi.
În primele trei zile de cursuri, participanţii s-au bucurat de prezenţa părintelui conferenţiar doctor Constantin Necula de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Sibiu, a conferenţiarului universitar doctor Radu Preda de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj şi preşedintele Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc, a părintelui profesor doctor Viorel Sava şi a părintelui lector doctor Emilian Roman de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae“ din Iaşi. A doua săptămână i-a reunit pe părintele profesor doctor Ion Vicovan, decanul Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae“ din Iaşi, părintele profesor doctor Gheorghe Popa de la Facultatea de Teologie ieşeană, părintele profesor doctor Viorel Ioniţă de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul“ din Bucureşti, părintele conferenţiar doctor Patriciu Vlaicu de la Facultatea de Teologie Ortodoxă Cluj-Napoca, părintele lector doctor Roger Coresciuc şi diaconul lector doctor Sorin Mihalache de la Iaşi. Fiecare zi de curs a debutat cu Sfânta Liturghie, săvârşită în biserica Mănăstirii Miclăuşeni, iar la finalul fiecăreia din cele două săptămâni, participanţii au susţinut un examen scris în domeniile Teologie interdisciplinară şi Teologie pastoral-misionară şi unul oral în domeniul Teologie liturgică, Catehetică şi omiletică şi Administraţie parohială.
Părintele inspector eparhial Eugen Sebastian Teacu, directorul Centrului de formare continuă al Arhiepiscopiei Iaşilor, ne-a mărturisit câteva gânduri de final: „Modalitatea de parcurgere a cursurilor este cea definită de toţi anii de când organizăm acest format care stimulează experienţele, învăţarea activă şi lucrul în echipă. Preoţii din cele patru eparhii ale Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei sunt într-o legătură directă cu realităţi asemănătoare şi totuşi diferite ale mediilor parohiale pe care le reprezintă. Subiectele propuse în acest an au fost bine primite de către participanţi care s-au implicat în partea de seminarizare şi în discuţiile de după fiecare prezentare, dovadă fiind şi aprecierile profesorilor noştri invitaţi. Receptivitatea şi dorinţa de cunoaştere ale participanţilor din acest an ne oferă perspectiva realizării unor proiecte pastorale şi misionare pliate pe necesităţile reale ale parohiilor şi conturate de cunoştinţele şi viaţa duhovnicească a fiecăruia dintre preoţi“.
Impresii ale preoţilor participanţi
„Cursurile ne-au solicitat atenţia şi implicarea, fiind bine ancorate în realităţile parohiilor în care slujim. Noţiunilor şi elementelor teologice, pe care le lăsăm uneori anonimatului, cursurile au alăturat schimburi de experienţe, dată fiind diversitatea mediilor pe care le reprezentăm“ - pr. Vasile Merăuţă, Parohia Puţureni, Eparhia Iaşilor.
„Am luat parte la cursuri constructive şi bine gândite. Am avut prilejul întâlnirii a cincizeci de preoţi cu care am legat prietenii ce au oferit la rândul lor schimburi de experienţe teologice şi practice. Ne-am îmbogăţit din prelegerile şi viziunile preoţilor profesori şi ale colegilor cu vechime în preoţie. Programul în sine a fost motivant şi deconectat de cotidian, am simţit o linişte alimentată îndeosebi de slujire şi de lămuririle pe care le-am primit în urma întâlnirilor cu profesorii şi organizatorii“ - pr. Mihai Cristian Jitaru, Parohia Dumeşti 1, Eparhia Huşilor.
„Prestaţia profesorilor a fost deosebită. I-am regăsit pe unii, pe alţii i-am cunoscut acum, toţi fiind foarte deschişi şi apropiaţi de noi. Au fost prezente, din plin, respectul şi bunul-simţ care au completat gândurile, experienţele, reperele acumulate în vasta activitate pastorală, didactică şi familială a fiecăruia“ - pr. Constantin Daniel Loluţă, Parohia Pleşeşti, Eparhia Sucevei.
„Mulţumirile noastre se adresează întâi părinţilor noştri ierarhi, din acest motiv, personal mulţumesc Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Teofan, Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Ioachim, apoi profesorilor prezenţi în aceste două săptămâni, care ne-au oferit, prin aceste cursuri, din cultura lor teologică şi din experienţa liturgică şi de viaţă modele de urmat. Mulţumim organizatorilor, părintelui director Sebastian Teacu şi părinţilor formatori Andrei Atudori şi Ştefan Zaharia, pentru înaltul grad de profesionalism, responsabililor centrului şi ostenitorilor mănăstirii pentru buna organizare liturgică, cazare şi masă într-un mediu adecvat, propice asimilării informaţiilor şi pentru comuniunea creată între toţi preoţii participanţi din toate eparhiile Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei“ - pr. Ionuţ Liviu Apetrei, Parohia Ţepoaia, Eparhia Romanului.
„Eu însumi am amânat participarea la aceste cursuri din motive mai mult sau mai puţin întemeiate. Odată cu debutul lor am avut sentimentul că mă regăsesc în sălile de studiu ale facultăţii şi am resimţit intimitatea relaţiei student-profesor şi setea de cunoaştere. Prezentările au avut prestanţă, căldură, duhovnicie şi realitate. Ne-am reumplut rezervoarele duhovniceşti pentru a reuşi să oferim credincioşilor din parohiile noastre bucurie şi cuvânt de învăţătură. Îndemn pe colegii noştri care nu au participat încă la aceste cursuri să se înscrie la următoarele sesiuni. Vor fi recompensaţi de bucurie, de satisfacţia lămuririlor şi a experienţelor, iar roadele acestor osteneli le vor culege curând în parohiile lor“ - pr. Constantin Poloşan, Parohia Ivaneş, Eparhia Iaşilor.