„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
550 de ani de la sfinţirea Mănăstirii Putna
Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Pimen, Arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor, duminică, 1 septembrie 2019, se va sărbători împlinirea a 550 de ani de la sfinţirea Mănăstirii Putna.
Construcţia Mănăstirii Putna a început în 10 iulie 1466, iar sfinţirea ei a avut loc în 3 septembrie 1469. A fost primul locaş sfânt ctitorit de Sfântul Voievod Ştefan cel Mare şi de la început a fost prevăzută camera mormintelor, urmând să fie necropola familiei voievodului. Pentru data sfinţirii, Sfântul Ştefan a ales o zi care arăta respectul şi preţuirea sa pentru Mitropolitul de atunci al Moldovei: în 3 septembrie este cinstit Sfântul Teoctist al Palestinei, al cărui nume îl purta Mitropolitul Teoctist.
În Letopiseţul de la Putna 2, sfinţirea mănăstirii este redată astfel: „În anul 6798 august 20 au venit tătarii, mare mulţime şi s-a bătut cu ei Ştefan voievod la dumbrava de la Lipniţi, lângă Nistru. Şi a gonit urma lor şi a luat toată prada lor. Şi apoi s-a întors cu izbândă şi a venit să sfinţească hramul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, cu ajutorul lui Dumnezeu, cu mâna preasfinţitului mitropolit, chir Teoctist, şi a episcopului Tarasie şi cu egumenii tuturor mănăstirilor. Şi la liturghie au fost la jertvelnic, de toţi în număr de 64 de arhierei şi preoţi şi diaconi, septembrie 3, sub arhimandritul Ioasaf.”
Programul sărbătoririi a 550 de ani de la sfinţirea Mănăstirii Putna
Astăzi, 31 august
Ora 9:00 - Din muzeul mănăstirii se aduc şi se depun pe mormântul Sfântului Voievod Ştefan cel Mare: fragmentul de lemn păstrat până azi din copacul aflat pe locul unde s-a construit altarul mănăstirii, candela de ceramică ce s-a aflat sub Sfânta Masă şi coroana reconstituită a voievodului;
Ora 19:00 - Slujba Privegherii (se va transmite video pe paginile de Facebook şi YouTube ale mănăstirii).
Mâine, 1 septembrie
Ora 7:00 - Acatistul Domnului nostru Iisus Hristos;
Ora 9:00 - Sfânta Liturghie arhierească - se va transmite video. Va sluji Înaltpreasfinţitul Părinte Serafim, Mitropolitul Ortodox Român al Germaniei, Europei Centrale şi de Nord. Alături de părinţii clerici ai mănăstirii, vor sluji şi părinţii care, în ultimele decenii, au fost trimişi cu ascultarea în alte mănăstiri sau centre eparhiale;
Ora 12:00 - Recital de muzică şi poezie „La 550 de ani de la sfinţirea Maicii îndurătoare - Putna”, susţinut de Grupul vocal tradiţional „Ai lui Ştefan, noi oşteni” de la Liceul Tehnologic „Ion Nistor”, Vicovu de Sus;
Ora 12:30 - Lansarea filmului documentar „Mănăstirea Putna. Epoca ştefaniană”, prima parte dintre cele două filme pe care TRINITAS TV le realizează în acest an despre Mănăstirea Putna, şi a volumului „De veghe în casa Măriei Sale. File de Pateric de la Mănăstirea Putna”, ediţia a doua, care înmănunchează portretele vieţuitorilor aleşi ai mănăstirii de peste veacuri, tipărit cu sprijinul Secretariatului de Stat pentru Culte;
Ora 20:00 Fragmentul de lemn păstrat până azi din copacul aflat pe locul unde s-a construit altarul mănăstirii, candela de ceramică ce s-a aflat sub Sfânta Masă şi coroana reconstituită a Voievodului vor fi duse în muzeul mănăstirii.