„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
A fi voluntar, pentru mine, este o onoare, o datorie şi o binecuvântare
Pelerinii care au venit la Iaşi au aici o prietenă, pe Sfânta Cuvioasă Parascheva. Pentru câteva zile au găsit la Iaşi nu doar pe Sfânta, ci şi pe slujitorii acesteia - voluntarii Sfintei Parascheva, care, acum, cu sufletele pline de binecuvântările primite, fac planuri şi privesc cu entuziasm în viitor.
- Vin multe trenuri începând cu orele 23.00! Sunt trei trenuri care ajung între orele 23.00 şi 23.20 şi vor fi mulţi pelerini!
- Nu aţi obosit?
- Nuuu! Mai rămânem în gară, să vină trenurile şi vedem după aceea ce se întâmplă!
Aflaţi deja pe peronul gării din Iaşi de patru ore, dorind mereu să întâlnească privirea aceea plină de evlavie şi de căutare a unui punct de sprijin într-un oraş în care doar Sfânta îi aşteaptă, voluntarii Sfintei Parascheva rămân pe peron încă 2 ore. De ce?
A fi voluntar, pentru mine, este o onoare, o datorie şi o binecuvântare.
Aşa mi-a spus Mihail, unul dintre cei 165 de voluntari din grupul Voluntarii Sfintei Parascheva, care, din dorinţa de a fi gazde bune, începând de joi, 11 octombrie, au slujit celor aproape 200.000 de pelerini şi Sfintei Parascheva timp de patru zile.
În Piaţa Unirii, la gară, sau pe Bulevardul Ştefan cel Mare, la Muzeul Mitropolitan, în Catedrala Mitropolitană sau în vechea Catedrală „Sfântul Gheorghe”, de-a lungul rândului de pelerini, purtând o vestă roşie cu însemnele Voluntarii Sfintei Parascheva, cele 165 de persoane care au răspuns „prezent” şi care au putut participa la acest prim proiect al grupului nostru de voluntari mi-au mărturisit că nu au dat cât au primit în aceste patru zile.
- Mai trebuie oameni la gară! Vin prea mulţi oameni! Am rămas fără pliante! Trimiteţi ziare!
- Unde e rândul? Unde pot oamenii să doarmă?
- Să vină un doctor între stâlpul 21 şi 22! La capătul rândului nu ajunge ceai!
- Trimiteţi voluntari să ia copiii să se închine înainte, e prea frig şi sunt mulţi copii mici!
În sala de şedinte a Sectorului de misiune al Arhiepiscopiei Iaşilor, unde a fost „centrul de comandă” al întregului proiect, aceste mesaje au devenit obişnuite în cele patru zile. Cu ajutorul colegilor din Centrul eparhial, al colaboratorilor noştri de la SMURD/Ambulanţă/Crucea Roşie/Policlinica „Providenţa”/Jandarmerie, dar şi al studenţilor Facultăţii de Teologie „Dumitru Stăniloae” sau al tinerilor din grupurile ASCOR/ ATOR şi al protopopiatelor din Iaşi am reuşit să găsim răspunsuri şi soluţii la toate întrebările care apăreau în fiecare clipă.
Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Teofan, este primul an când organizăm un grup special de voluntari care să sprijine buna desfăşurare a hramului Sfintei Parascheva.
De ce am organizat un grup de voluntari, de unde au provenit aceştia, ce îi face speciali şi ce vor face de aici înainte?
Grupul „Voluntarii Sfintei Parascheva” a fost organizat întrucât ne dorim să subliniem importanţa voluntariatului ca mod de slujire a aproapelui; să conştientizăm laicatul asupra rolului şi locului lui în Biserică şi importanţa implicării lui; să fim mai aproape de dificultăţile şi bucuriile pelerinilor şi să contribuim la o mai bună organizare a hramului Cuvioasei Parascheva.
Pentru a face aceasta s-a făcut un apel de voluntari în cele peste 300 de parohii din protopopiatele Iaşi 1, 2, 3 şi în grupurile de tineret sau asociaţiile de tineri ATOR/ASCOR din Iaşi.
Ne-am dorit să implicăm în primul rând pe cei care nu au avut experienţa voluntariatului până acum, care au deja o profesie şi care îşi doresc să pună experienţa lor în sprijinul Bisericii. Peste 200 de persoane, cu vârste cuprinse între 16 şi 70 de ani, s-au arătat interesate - profesori, muncitori, antreprenori, agenţi de pază, IT-işti, pensionari, studenţi, elevi etc. Cei mai mulţi dintre aceştia, indiferent de vârstă, au devenit Voluntarii Sfintei Parascheva.
Ne propunem realizarea unei comunităţi de credincioşi care să aibă conştiinţa apartenenţei la Biserică şi la Cetatea Iaşilor, care să transmită valorile Bisericii în mediul în care trăiesc şi să ofere Bisericii o imagine reală a provocărilor societăţii pentru o lucrare misionară suplă şi eficientă.
Implicarea la hramul Sfintei Cuvioase Parascheva a fost primul nostru proiect. Cei care nu au fost implicaţi acum ni se vor alătura, sperăm, în viitor.
Pregătirea voluntarilor şi crearea cadrului în care ei să îşi pună în valoare şi să cultive darurile primite de la Dumnezeu reprezintă misiunea acestui proiect. Ne propunem pregătirea a 250 de voluntari în anul 2018-2019, cu vârste cuprinse între 16-70 ani, pentru a se implica în activitatea misionară dedicată pelerinilor în perioada hramului Cuvioasei Parascheva şi crearea în cadrul proiectului a trei departamente specifice: formare, evenimente, comunicare şi relaţii externe, prin care să se organizeze activităţi de într-ajutorare a aproapelui.
O Biserică fără misiune este o Biserică ce nu îşi îndeplineşte vocaţia, care nu şi-a înţeles misiunea - aşa aflăm de la Mitropolitul Ierotheos Vlachos. Cu gândul de a ajuta la împlinirea vocaţiei Bisericii şi de a dărui din timpul şi experienţa lor s-au pus la dispoziţia pelerinilor Voluntarii Sfintei Parascheva, dar şi toţi cei care au fost în aceste zile în această lucrare şi sărbătoare a Ocrotitoarei Moldovei.