„În vremea aceea, mergând Iisus pe cale, a zis cineva către El: Te voi însoți oriunde Te vei duce. Și i-a zis Iisus: Vulpile au vizuini și păsările cerului cuiburi; dar Fiul Omului nu are unde să-Și plece
A fost sfinţită capela maternităţii din Botoşani
Zeci de credincioşi, cadre medicale şi pacienţi au participat sâmbătă după-amiaza, 5 mai 2018, la slujba de sfinţire a Paraclisului „Acoperământul Maicii Domnului" din cadrul Spitalului de Obstretică-Ginecologie din Botoşani. Sfinţirea Sfintei Mese a fost oficiată de IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi.
În cadrul slujbei a fost sfinţită şi pecetluită Sfânta Masă şi au fost unşi pereţii Sfântului Altar şi cei ai capelei cu Sfântul şi Marele Mir. La acest eveniment au luat parte autorităţile locale şi judeţene, medicii şi personalul spitalului, pacienţii unităţii medicale, dar şi credincioşi veniţi din împrejurimi pentru a asista la sfinţire.
IPS Teofan a rostit celor de faţă un scurt cuvânt de învăţătură în care se arată faptul că părinţii au primit putere de la Dumnezeu pentru a oferi viaţă copiilor: „Este atât de trist Dumnezeu când se mai întâmplă cele ce se mai întâmplă. Dumnezeu este Unul, Cel ce a făcut cerul şi pământul, şi a făcut în aşa fel să împrumute tatei şi mamei din puterea Lui creatoare. Dacă El a creat cerul şi pământul, a împrumutat din puterea Sa creatoare tatălui şi mamei să facă şi ei ceea ce spune Sfânta Scriptură, adică suflet şi trup de om. Suflet şi trup de om, care în ochii lui Dumnezeu este mai important decât toată lumea la un loc. Dacă pui într-o palmă Pământul cu stelele lui, galaxiile lui, şi în cealaltă parte pui un copil, acesta din urmă atârnă mai mult. Copilul este purtător de viaţă, iar mai târziu va deveni la vârsta maturităţii om care să creeze copii la rândul său".
De asemenea, părintele misionar Vasile Burlacu a adresat celor prezenţi un cuvânt de gratitudine: „Ne-am pregătit cu mare bucurie şi v-am aşteptat cu mult drag pentru acest eveniment. Înaltpreasfinţia Voastră, sunteţi primul arhiereu ce păşeşte şi slujeşte în acest spital şi nădăjduim şi ne rugăm ca în viitor să se nască în acest spital mulţi slujitori ai Sfintelor Altare. Vă aşteptăm să reveniţi cât mai curând în mijlocul nostru".
Pentru meritele deosebite şi activitatea misionară pe care părintele Vasile Burlacu o desfăşoară în cadrul unităţii medicale, acesta a fost hirotesit prin punerea mâinilor de către Părintele Mitropolit întru iconom stavrofor, primind din partea ierarhului ca semn distinctiv brâul roşu, bederniţa şi crucea pectorală. De asemenea, ierarhul a oferit distincţii de vrednicie celor care au sprijinit şi ajutat în realizarea paraclisului, mulţumind celor care au făcut posibil ca acest paraclis să funcţioneze.