„Zis-a Domnul: Precum a fost în zilele lui Noe, tot așa va fi și în zilele Fiului Omului: mâncau, beau, se însurau, se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie și a venit potopul și i-a nimicit
A început întâlnirea de vară a copiilor din familiile numeroase
Pe data de 16 august 2016, Pro Vita Iaşi a dat startul celei de-a patra ediţii a întâlnirii de vară dedicate copiilor înscrişi în Programul de solidaritate pentru familia cu mulţi copii - „Sfântul Stelian“. În cadrul acestui proiect vor participa 35 de copii din familiile numeroase (cu peste 8 copii) înregistrate în judeţul Iaşi, cu vârste cuprinse între 6-17 ani.
Timp de 7 zile tinerii vor participa la ateliere educative, menite să le dezvolte anumite competenţe şi să le descopere noi talente. Fiecare copil va fi implicat la atelierele de comunicare, muzică, lucru manual şi creaţie artistică. Toate activităţile se vor desfăşura la Parohia „Sfântul Haralambie“ din Iaşi şi la căminul Casei Corpului Didactic „Spiru Haret“ a Inspectoratului Şcolar Judeţean Iaşi.
„Ne dorim ca prin acest proiect să îi aducem împreună pe aceşti copii care provin din familiile numeroase şi să le oferim oportunitatea de a socializa şi de a se împrieteni. De multe ori familia cu mulţi copii este marginalizată sau stigmatizată, iar aceşti copii trebuie să înveţe că, de fapt, familia cu mulţi copii este un dar de la Dumnezeu, o binecuvântare şi o şansă pe care nu mulţi oameni o au“, a declarat Sorina Hîngănescu, referent Pro Vita Iaşi.
Participanţii vor fi implicaţi în activităţi şi programe sportive, religioase şi turistice. Pe data de 18 august va fi organizată o excursie la Mănăstirea şi Castelul Miclăuşeni, unde copiii vor putea intra în contact cu lumea artei şi a creaţiei, lumea credinţei şi cea a istoriei.
„Un alt obiectiv al acestui proiect este identificarea tinerilor care au potenţial de a studia şi de a-i susţine acolo unde este nevoie. Ţin să menţionez că anul şcolar trecut am susţinut material, lunar, 20 de astfel de copii cărora parcursul şcolar le era îngreunat din cauza condiţiilor sociale şi materiale, deşi au o aplecare deosebită spre studiu. Sperăm ca şi anul acesta să trăim experienţe foarte frumoase alături de aceşti copii“, a spus Sorina Hîngănescu, referent Pro Vita Iaşi.
O noutate pentru ediţia de anul acesta a întâlnirii de vară este că acest proiect va fi implementat pentru prima oară şi la Piatra Neamţ, unde vor participa tineri din judeţul Neamţ.
Mai multe informaţii despre acest proiect, dar şi despre activitatea Departamentului Pro Vita puteţi găşi pe www.provitaiasi.ro sau pe pagina de facebook Pro Vita Iasi.
Responsabilă pentru întâlnirea de vară 2016 a copiilor din familiile numeroase este Sorina Hîngănescu (tel: 0753 472 067, tel. verde: 0800 800 116).
Pro Vita Iaşi este un departament misionar al Arhiepiscopiei Iaşilor care funcţionează din anul 2011 şi are ca misiune Salvarea, Protejarea şi Îmbunătăţirea vieţii. Activităţile principale se concentrează în jurul informării şi consilierii tinerilor, ajutorarea femeilor însărcinate aflate în dificultate, salvarea copiilor de la avort şi sprijinirea familiilor cu mulţi copii.