„În vremea aceea, intrând Iisus în corabie, ucenicii Lui L-au urmat. Și, iată, furtună cumplită s-a ridicat pe mare, încât corabia se acoperea de valuri; iar El dormea. Și, venind ucenicii la El, L-au
Acţiune caritabilă a SOFR Iaşi
Zilele trecute, câteva doamne din cadrul Societăţii Ortodoxe a Femeilor Române (SOFR) Iaşi şi-au propus să fie alături de copiii internaţi la Spitalul de Pneumoftiziologie din Iaşi - secţia Pediatrie (str. Paşcanu), fiind întâmpinate cu multă bucurie de devotatul colectiv medical condus de dr. Nicoleta Brânză. Alături de mici cadouri (dulciuri, fructe, rechizite, obiecte de îmbrăcăminte şi sanitare), pentru ca timpul acestor micuţi să treacă mai repede în spital, dar şi cu folos, doamnele din SOFR Iaşi au mai dăruit cărţi, jocuri colective şi un televizor. Ele au discutat cu micii pacienţi, adresându-le cuvinte de încurajare. Pentru efortul material al dumnealor, dar şi pentru timpul petrecut alături de copii, doamnele au fost răsplătite cu multe zâmbete care le-au umplut inimile de bucurie şi le-au dat energia necesară pentru a repeta astfel de iniţiative.
(Coculeana Cristea)



.jpg)