„Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Aveți credință în Dumnezeu. Adevărat zic vouă că oricine va zice acestui munte: Ridică-te și te aruncă în mare, și nu se va îndoi în inima lui, ci va crede că ceea ce spune se va face, va fi lui orice va zice. De aceea vă zic vouă: Toate câte cereți rugându-vă, să credeți că le-ați primit și le veți avea. Iar când stați să vă rugați, iertați orice aveți împotriva cuiva, ca și Tatăl vostru Cel din ceruri să vă ierte greșelile voastre. Că de nu iertați voi, nici Tatăl vostru Cel din ceruri nu vă va ierta greșelile voastre. Cereți și vi se va da; căutați și veți afla; bateți și vi se va deschide. Că oricine cere ia, cel care caută află, iar celui care bate i se va deschide.”
Acţiune umanitară în comuna Vlădeni
Dintr-o iniţiativă a dr. Luminiţa Popa de la Policlinica „Providenţa", a luat naştere o acţiune umnitară în comuna Vlădeni, judeţul Iaşi. Apelând la Departamentul Asistenţă Socială al Fundaţiei medicale „Providenţa" din Iaşi, Oana Cristina a dorit să ajute cu mobilier o familie cu mulţi copii.
Astfel, cu sprijinul serviciului de asistenţă socială din cadrul Primăriei Comunei Vlădeni, prin asistentul social Mihaela Ciobanu, s-a identificat familia beneficiară a gestului umanitar. „Este vorba despre o familie cu zece copii. Toţi merg la şcoală sau la grădiniţă, sunt îngrijiţi şi curaţi. Din anul 2015 au venit în sat la noi. Părinţii muncesc ocazional prin sat şi îşi cresc copiii cu responsabilitate. Nu au locuinţă proprietate personală, în prezent locuiesc în casa unui unchi. Nu au curent electric, acest lucru fiind un impediment în efectuarea temelor, copiii fiind foarte conştiincioşi. Acum ne concentrăm pentru a rezolva această problemă", a declarat Mihaela Ciobanu.
Firma de transport marfă Transralspedition din comuna Miroslava, judeţul Iaşi, la care autorii actului umanitar au apelat pentru transportul mobilierului, a dorit să fie şi ea alături de această familie, donând banii de transport celor 10 copii şi părinţilor lor. „Mare a fost bucuria tuturor, sincer nu mă aşteptam la acest lucru din partea lor. Într-adevăr o poveste impresionantă, care ajunge la inimi", ne-a mărturisit Cristina Chirvasă, asistent social al Fundaţiei medicale „Providenţa" Iaşi.


