„Zis-a Domnul: Precum a fost în zilele lui Noe, tot așa va fi și în zilele Fiului Omului: mâncau, beau, se însurau, se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie și a venit potopul și i-a nimicit
Activitate caritabilă la Biserica „Sfinţii Atanasie şi Chiril“ din Iaşi
Vineri, 23 martie 2018, Serviciul de asistenţă socială din cadrul dispensarului Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie Iaşi, în parteneriat cu Fundaţia Medicală „Providenţa" - Centru de suport pentru situaţii de urgenţă şi Centrul social de zi „Sfânta Cuvioasă Parascheva" din localitatea Paparniţa judeţul Vaslui, au organizat o activitate caritabilă care întregeşte seria unor acţiuni desfăşurate în cadrul „Săptămânii plămânilor sănătoşi". De asemenea, acest eveniment a prilejuit reîntâlnirea tuturor celor care aşteaptă cu bucurie Sfintele Paşti.
Evenimentul a fost găzduit de Biserica „Sf. Atanasie şi Chiril" din Iaşi, alături de preotul paroh Dumitru Gică Păduraru şi reprezentanţii celor trei instituţii organizatoare, Elena Adina Rotariu, asistent social la Spitalul de Pneumoftiziologie Iaşi, Cristina Nicoleta Chirvasă, asistent social la Fundaţia Medicală „Providenţa" Iaşi şi părintele Mihai Vasilică Paraschiv, preot la Parohia Paparniţa, judeţul Vaslui.
Un număr de 50 de familii, beneficiare ale serviciilor socio-medicale ale instituţiilor organizatoare, s-au bucurat de darurile pregătite constând în alimente neperisabile, dulciuri, produse de igienă personală, jucării şi haine. Am fost susţinuţi de prezenţa colaboratorilor noştri, colegi medici şi asistenţi medicali, profesori, elevi şi studenţi, voluntari care au răspuns cu drag invitaţiei noastre. Printre aceştia, menţionăm sprijinul constant al dr. Sorete Arbore Adriana - coordonator al Dispensarului de Pneumoftiziologie Iaşi, al prof. univ. dr. Traian Mihăiescu, directorul Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie Iaşi, Daniela Naclad, coordonator al Fundaţiei Medicale „Providenţa", personalului medical al Spitalului de Pneumoftiziologie Iaşi, Centrul medico-social Răducăneni, Fundaţia Emmaus, Colegiul Tehnic „Dimitrie Leonida" Iaşi, Liceul Economic nr. 2, Tedi Roşca, reprezentant al Lions Club D. Iaşi, monahiilor de la Mănăstirea „Sfinţii Atanasie şi Chiril" din Copou, studenţilor de la secţia de Asistenţă Socială - Facultatea de „Filosofie şi Ştiinţe Social-Politice", cât şi studenţilor de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae", secţia Teologie Asistenţă Socială.