„În vremea aceea a ales Domnul alți șaptezeci (și doi) de ucenici și i-a trimis câte doi, înaintea feței Sale, în fiecare cetate și loc unde Însuși avea să vină. Și zicea către ei: Secerișul este
Actualitatea mesajului Sfântului Ioan Gură de Aur pentru tineri, dezbătută în cadrul „Serilor Doxologia“
Marţi, 5 aprilie 2016, în faţa unui auditoriu numeros, scriitoarea Lidia Popiţa Stoicescu, poetul Marius Iordăchioaia şi pr. prof. univ. dr. Gheorghe Popa de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae“ din Iaşi au susţinut la Iaşi conferinţa cu tema „Mesajul Sfântului Ioan Gură de Aur pentru tinerii de astăzi“. Evenimentul a fost organizat cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, de Centrul Cultural Misionar „Doxologia“, sub egida „Serile Doxologia“, în contextul anului 2016 - An omagial al educaţiei religioase a tineretului creştin ortodox.
Locul de desfăşurare al conferinţei a fost Aula Magna „Mihai Eminescu“ a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza“ din Iaşi, iar moderatorul întâlnirii a fost pr. Andrei Atudori, director editorial al Departamentului Doxologia Media. În cadrul evenimentului, cei trei invitaţi - scriitoarea Lidia Popiţa Stoicescu, poetul Marius Iordăchioaia şi pr. prof. univ. dr. Gheorghe Popa - au purtat un dialog pornind de la tema „Mesajul Sfântului Ioan Gură de Aur pentru tinerii de astăzi“.
„Este important pentru copil ca de la cea mai fragedă vârstă să primească o direcţie de dezvoltare morală şi spirituală, mai ales pe baza preceptelor evanghelice. Sfântul Ioan Gură de Aur, care a trăit în veacul de aur al creştinismului - secolul IV, a ştiut să pună punctul pe «i» în ceea ce priveşte viitorul credinţei creştine, care avea nevoie de adepţi profund pregătiţi şi profund înrolaţi în credinţă, aşezaţi bine pe cale“, a spus scriitoarea Lidia Popiţa Stoicescu.
„Ştim cu toţii că Sfântul Ioan Gură de Aur este unul dintre sfinţii părinţi care a scris şi a predicat foarte mult despre problemele tinerilor, precum şi despre educaţia copiilor. De aceea, am organizat acest dialog tocmai pentru a vedea dacă se mai aplică învăţătura Sfântului Ioan Gură de Aur astăzi, în această lume a vitezei şi a tehnologiei“, ne-a declarat Ioana Stoian, referent marketing în cadrul Centrului Cultural Misionar Doxologia.
În cadrul evenimentului, au fost prezentate şi cele două volume semnate de scriitoarea creştină Lidia Popiţa Stoicescu: „Adevărul fără plural“ şi „Vino, Doamne...!“.