„În vremea aceea, mergând Iisus pe cale, a zis cineva către El: Te voi însoți oriunde Te vei duce. Și i-a zis Iisus: Vulpile au vizuini și păsările cerului cuiburi; dar Fiul Omului nu are unde să-Și plece
„Adevăratul creştin, dacă doreşte să alunge răul din lume, trebuie să înceapă cu el însuşi”
Izvorul Tămăduirii, marea sărbătoare închinată Maicii Domnului, a adunat ieri la Mănăstirea Zosin peste 1.000 de credincioşi. La hramul mănăstirii botoşănene a slujit Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, alături de părintele stareţ Teodosie Pleşca şi de un sobor de stareţi şi preoţi.
Biserica nouă a Mănăstirii Zosin din judeţul Botoşani şi-a sărbătorit ieri hramul. La acest moment de sărbătoare, în mijlocul obştii monahale, a fost prezent IPS Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, care a oficiat Sfânta Liturghie în altarul de vară al mănăstirii. Au participat, de asemenea, preoţi, stareţi şi stareţe de la locaşurile de cult din zonă, precum şi peste 1.000 de credincioşi.
Ierarhul a subliniat în cuvântul de învăţătură că omul este chemat să vindece rănile din sufletul său şi să nu judece neajunsurile aproapelui: „Foarte multe răni se cer a fi tămăduite. De obicei, şi e bine să recunoaştem acest lucru, noi privim la răul din viaţa altora şi mai puţin, sau chiar deloc, la răul din noi. Un sfânt al Bisericii Ortodoxe Sârbe descria această situaţie folosind imaginea unei cetăţi care este asaltată de duşmani şi comandantul, împăratul cel mai mare al acelei cetăţi, se luptă şi toată oştirea o îndreaptă spre năvălitorii care doresc să intre în cetate, dar nu ia seama la duşmanii cei dinlăuntru, la trădătorii cei dinlăuntru, la duşmanii care poate pe dedesubt, prin galerii subterane, au intrat în cetate. Toată atenţia împăratului este orientată spre duşmanii din afară, dar nu-şi dă seama că sunt mult mai periculoşi duşmanii cei dinlăuntru. De obicei, noi vedem răul în alţii, vedem răul în cei care ne conduc, vedem răul uneori în preoţi, vedem răul în duşmanii noştri, vedem răul peste tot în jurul nostru şi nu avem capacitatea să vedem răul din noi. Sfântul Ioan Gură de Aur spunea că nici un rău nu poate să ni-l facă cineva din afară. Singurul rău adevărat este cel care se face şi care ne roade înăuntru şi care ne gâtuie şi care ne înlănţuie înlăuntrul nostru. De aceea, omul este chemat să vindece mai întâi rana din sufletul său - şi avem atâtea răni -, iar dacă doreşte să vindece şi rana de dincolo de el, trebuie să şi-o asume. Spun Sfinţii Părinţi că adevăratul creştin, dacă doreşte să alunge răul din lume, trebuie să înceapă cu el însuşi, iar dacă doreşte să alunge şi răul din viaţa altora, să şi-l asume pe acesta, să se vadă pe sine responsabil pentru răul pe care-l fac alţii, cel puţin pentru faptul că nu ne-am rugat îndeajuns pentru cei ce sunt cuprinşi de rău; doar răul care este asumat, acela este îndepărtat. Răul care este condamnat în viaţa altora se înmulţeşte în cele din urmă în viaţa noastră şi nici răul din noi nu-l biruim şi răul din viaţa altora nu-l punem la pământ.”
Totodată, ierarhul a evidenţiat rolul duhovnicesc al sărbătorii din vinerea luminată: „În această sfântă sărbătoare se cuvine să înţelegem că medicamentul cel mai eficace pentru răul din noi şi pentru răul din lume este duhul de pocăinţă, care ar trebui să cuprindă întreaga noastră fiinţă. Dacă duhul de pocăinţă se răspândeşte la mai mulţi, atunci se mântuie şi ţara, şi lumea şi întreg neamul omenesc. Iată ceea ce ne trebuie nouă, creştinilor, mai presus de toate. E bine să privim în primul rând la răul din noi, din ograda proprie, nu la răul de dincolo de ziduri, iar pocăinţa este apă curăţitoare, medicament împreună cu dumnezeiasca Împărtăşanie, care poate să ne aducă multă alinare şi, în cele din urmă, vindecare prea multelor răni care ne cuprind în mod special sufletul. Să ne învrednicească Dumnezeu cu harul pocăinţei”, a mai adăugat Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei în cuvântul de învăţătură.
Stareţul Mănăstirii Zosin, părintele arhimandrit Teodosie Pleşca, a mulţumit ierarhului, preoţilor şi credincioşilor pentru împreuna-rugăciune, amintind în cuvântul său şi de versurile scrise de Sfântul Ioan Iacob: „Bucură-te Preacurată, care ieri te-ai întristat/ Fiul Tău astăzi cu slavă din mormânt a înviat!”.
La finalul Sfintei Liturghii, după împărtăşirea a zeci de copii cu Sfintele Taine, IPS Părinte Teofan a oficiat slujba Sfinţirii mici a apei. Botoşănenii prezenţi la slujbă au luat Agheasmă mică, după care au primit bucate tradiţionale din partea mănăstirii.
Piatra de temelie a bisericii Mănăstirii Zosin a fost pusă la data de 25 aprilie 2006, având binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, pe atunci Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, iar lucrările de construire a bisericii au fost începute la data de 17 aprilie 2007. Paralel, în anul 2009, s-au început şi lucrările de zidire a Casei monahale şi a Turnului clopotniţei, care cuprinde camera clopotelor, paraclisul de iarnă, magazinul bisericesc şi muzeul, finalizate în anul 2011. În anul 2012, s-au început lucrările Agheasmatarului, iar în 2013 realizarea zidului de incintă al mănăstirii. Aceste lucrări au fost finalizate în anul 2015. Biserica a fost pictată în perioada 2009-2015. Mănăstirea, una de călugări, se află la aproximativ 15 kilometri de municipiul Botoşani, fiind una dintre cele mai căutate mănăstiri din judeţ.