„Zis-a Domnul: Precum a fost în zilele lui Noe, tot așa va fi și în zilele Fiului Omului: mâncau, beau, se însurau, se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie și a venit potopul și i-a nimicit
Adunarea de tineret a Oastei Domnului, la Comăneşti
În Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului au debutat sâmbătă, 2 ianuarie 2016, activităţile dedicate educaţiei religioase a tinerilor ortodocşi. Adunarea de tineret a Oastei Domnului, organizată cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Ioachim, a adunat în jur de o mie de tineri.
În contextul anului omagial dedicat de către Patriarhia Română educaţiei religioase a tinerilor ortodocşi, în sala de sport a Şcolii Numărul 7 „Liviu Rebreanu“, din Comăneşti, s-a desfăşurat sâmbătă, 2 ianuarie 2016, Adunarea de tineret a Oastei Domnului. Întâlnirea s-a desfăşurat cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, în prezenţa a peste o mie de tineri, sub genericul „Fugi de ispitele tinereţii!“. Participanţii au parcurs patru teme catehetice, prezentate de ei înşişi, sub îndrumarea preoţilor şi duhovnicilor din comunităţile din care fac parte: „Credinţa cea dreaptă şi faptele ce o adeveresc. Când va veni Fiul Omului va mai afla credinţă pe pământ?“; „Dragostea, ţinta şi încoronarea vieţii de credinţă. Ţinta poruncii este dragostea“; „Pacea cu noi înşine, cu semenii şi cu Dumnezeu. Iisus Hristos, Pacea noastră“; „Curăţia, veşmântul de temelie al sufletului“. Aceste teme au fost propuse de Înaltpreasfinţitul Ioachim şi pregătite de preotul Petru Roncea, desemnat să coordoneze activităţile Oastei Domnului din Eparhia Romanului şi Bacăului.
„Frăţiile voastre faceţi parte cu cinste din Biserica Ortodoxă Română“
Delegatul Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim a fost preotul Ilarion Mâţă, inspector pentru Asistenţa socială din cadrul Sectorului social-filantropic al Eparhiei Romanului şi Bacăului, care a rostit mesajul Arhipăstorului Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului: „Preocuparea permanentă a Bisericii Ortodoxe Române de a răspunde nevoilor spiritual-catehetice şi misionare a creştinilor ortodocşi se concretizează prin frumoasa dezvoltare a activităţilor pentru tineri, şi nu numai, activităţi la care arhiepiscopia noastră este parteneră prin preoţii slujitori, profesorii de religie şi alţi fii duhovniceşti. Frăţiile voastre faceţi parte cu cinste din Biserica Ortodoxă Română, sunteţi botezaţi, crescuţi şi educaţi în trăirea ortodoxă, de aceea, împreună cu preoţii slujitori din comunităţile din care faceţi parte, duhovnicii şi îndrumătorii voştri spirituali, putem atinge scopul la care am fost cu toţii chemaţi: preaslăvirea lui Dumnezeu şi mântuirea sufletului, care se dobândeşte prin credinţă dreaptă şi fapta cea bună, cele două dimensiuni al chemării noastre: Ortodoxia şi ortopraxia“.
Binecuvântare pentru continuarea activităţilor
„Deoarece trăim într-o lume din ce în ce mai mult centrată pe individualism şi indiferentism, se simte mai mult ca oricând nevoia de a sluji aproapelui aflat în suferinţă, după îndemnul Mântuitorului Iisus Hristos din Evanghelia de la Matei (25, 35-45), reprezentând programul autentic al mântuirii subiective, a fiecăruia dintre noi. Fără împlinirea celor două porunci esenţiale: «Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu tot cugetul tău şi din toată puterea ta». Iar a doua este la fel ca aceasta: «Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi» (Marcu 12, 30-31), rolul fiecărui creştin fiind acela de a-şi iubi Creatorul şi semenul creat şi el după Chipul Creatorului. Adresăm cu această ocazie, prin Sectorul social-filantropic şi Biroul de Asistenţă socială al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, invitaţia de a vă alătura numeroaselor programe social-misionare şi educaţionale pe care le desfăşurăm în cadrul comunităţilor parohiale şi ONG-urilor de pe cuprinsul eparhiei noastre. În final, vă adresăm binecuvântarea de a continua şi spori activităţile similare celei de astăzi, cu nădejdea împlinirii cuvântului Evangheliei: «Mai mare dragoste decât aceasta nimeni nu are, ca sufletul lui să şi-l pună pentru prietenii săi» (Ioan 15, 13)“, a subliniat în cuvântul transmis Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim. După cum ne-a relatat pr. Constantin Gherasim, inspector în Probleme de tineret şi mass-media al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, la acest eveniment au fost prezenţi numeroşi clerici. Aici amintim pe părintele profesor doctor Vasile Mihoc de la Facultatea de Teologie „Andrei Şaguna“ din Sibiu, care, în atmosfera lecturii biblice şi patristice, a evocat semnificaţia şi valoarea inimii, ca loc al descoperirii lui Dumnezeu în persoană umană.