„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
Adunarea eparhială a Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului
La Parohia „Sfântul Dimitrie, Izvorâtorul de Mir“ - Narcisa din Bacău, s-a întrunit sâmbătă, 28 ianuarie 2017, Adunarea eparhială a Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului. Întâlnirea a avut loc cu binecuvântarea şi în prezenţa Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Ioachim.
Cu binecuvântarea şi în prezenţa Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, la Biserica Narcisa din Bacău, s-a întrunit sâmbătă, 28 ianuarie, Adunarea eparhială a Eparhiei Romanului şi Bacăului. Cu acest prilej, s-au prezentat rapoartele de activitate pentru anul 2016. În prima parte a zilei, s-a săvârşit Sfânta Liturghie de către soborul preoţilor membri ai Adunării eparhiale, urmată de slujba de Te Deum, oficiată în prezenţa Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim şi a membrilor mireni, de către arhimandritul Pimen Costea, vicar-administrativ al Eparhiei Romanului şi Bacăului. După aceasta, ierarhul a rostit o rugăciune de binecuvântare a paraclisului aşezat sub ocrotirea Sfântului Dimitrie Basarabov, situat în imediata apropiere, apreciind frumuseţea arhitecturii şi a ansamblului iconografic al acestui sfânt locaş. Apoi, în sala de conferinţe a Aşezământului social-filantropic „Mitroviţa“ a fost prezentat de către părintele vicar Pimen Costea raportul general al activităţilor Centrului eparhial Roman, pe comisii (administrativă, economică, culturală, social-filantropică şi patrimoniu şi construcţii), apoi raportorii fiecărei comisii au expus în faţa adunării referatele fiecărei secţiuni, precum şi propunerile pe sectoare de activitate pentru Anul omagial al iconarilor şi pictorilor bisericeşti şi Anul comemorativ Justinian Patriarhul şi al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului în Patriarhia Română. Totodată, în cadrul întâlnirii, membrii Adunării eparhiale au vizionat un material video despre activităţile social-filantropice desfăşurate în cadrul Fundaţiei „Episcop Melchisedec“ a eparhiei şi a unităţilor de cult din aria jurisdicţional-canonică a Eparhiei Romanului şi Bacăului. La final, Înaltpreasfinţia Sa a mulţumit deputaţilor membri ai Adunării eparhiale pentru sprijinul acordat, i-a încredinţat de părinteasca sa dragoste, îndemnându-i să rămână alături de Biserică cu timp şi fără timp, după îndemnul Sfântului Apostol Pavel, la împlinirea misiunii pe care această instituţie divino-umană o are în lume.