„Zis-a Domnul: Precum a fost în zilele lui Noe, tot așa va fi și în zilele Fiului Omului: mâncau, beau, se însurau, se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie și a venit potopul și i-a nimicit
Ajun de sărbătoare la Catedrala Arhiepiscopală din Roman
Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim, Preasfinţitul Andrei, şi Preasfinţitul Mihail au oficiat joi, 13 octombrie 2016, slujba Vecerniei în Catedrala „Sfânta Cuvioasă Parascheva“ din Roman, în ajunul serbării Ocrotitoarei Moldovei.
Trei ierarhi s-au reunit la Catedrala Arhiepiscopală din Roman pentru a înălţa la ceas de seară rugăciune întru cinstirea Sfintei Cuvioase Parascheva, care de peste cinci secole ocroteşte Eparhia Romanului şi Bacăului. Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, Preasfinţitul Andrei, Episcopul Covasnei şi Harghitei, şi Preasfinţitul Mihail, Episcopul Ortodox Român al Australiei şi Noii Zeelande, au luat parte la slujba Vecerniei oficiate în catedrala muşatină, în prezenţa reprezentanţilor autorităţilor locale, a numeroşi preoţi şi credincioşi din cuprinsul Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului. Vecernia arhierească a fost precedată de aducerea spre închinarea credincioşilor a moaştelor Sfintei Mari Muceniţe Chiriachi de la Catedrala Episcopală din Huşi, care au fost depuse în catedrala romaşcană. În cuvântul de învăţătură rostit cu acest prilej, Înaltpreasfinţitul Ioachim a prezentat istoricul sfintelor moaşte ale Cuvioasei Parascheva, ajunse în capitala Moldovei în anul 1641, „la mijlocirea politică a voievodului Vasile Lupu şi a celei spirituale a Sfântului Mitropolit Varlaam“. De asemenea, ierarhul a vorbit despre importanţa cinstirii Ocrotitoarei Moldovei în acestă eparhie încă de acum cinci secole, reamintind frumuseţea şi expresivitatea iconografică, unice în lumea ortodoxă, a frescelor prezentând aspecte din viaţa Cuvioasei pictate în catedrala romaşcană. Totodată, Înaltpreasfinţia Sa a menţionat faptul că „avem o datorie sacră de a ne ruga permanent Sfintei Cuvioase Parascheva şi a cinsti sfintele ei moaşte“. În încheiere, IPS Arhiepiscop Ioachim a mulţumit celor doi ierarhi care au luat parte, dimpreună cu preoţii şi credincioşii, la pregustarea hramului Sfintei care patronează catedrala din Roman. Sărbătoarea s-a încheiat cu o procesiune în care ierarhii, preoţii şi credincioşii au purtat sfintele odoare în jurul Catedralei Arhiepiscopale.