„Zis-a Domnul: Precum a fost în zilele lui Noe, tot așa va fi și în zilele Fiului Omului: mâncau, beau, se însurau, se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie și a venit potopul și i-a nimicit
Anul Centenar marcat prin cateheze demonstrative în nouă parohii din Protopopiatul Târgu Neamţ
La nivelul Protopopiatului Târgu Neamţ, în luna iunie, s-au desfăşurat cateheze demonstrative în cele nouă cercuri pastorale, marcând într-un mod solemn Anul omagial al unităţii de credinţă şi de neam şi al făuritorilor Marii Uniri.
Temele acestor cateheze au făcut parte din Programa cadru a acestui an şi au fost dezbătute de toţi preoţii susţinători, alături de credincioşi. În prezenţa părintelui inspector Bogdan Racu, a părintelui protopop Nicolae Axentioi, a coordonatorului biroului de cateheză la nivel de protopopiat, părintele Gheorghe Trofin, şi a preoţilor arondaţi fiecărui cerc pastoral, credincioşii au arătat un interes deosebit faţă de cele relatate. Discuţiile au fost constructive, generând întrebări şi răspunsuri la multe din problemele pe care ei şi le puneau, dar nu îndrăzneau să le expună întru-un cadru oficial. De exemplu, întrebările „Cine a contribuit la înfăptuirea unirii tuturor provinciilor româneşti?”, sau „Cum se alterează sau se distruge unitatea credinţei?”, sau „Cine sunt cei care formează Trupul lui Hristos” etc. au făcut ca informaţiile expuse să capete valoare în sufletul şi mintea credincioşilor prezenţi.
Alături de concursul patriarhal „Unirea: libertate şi unitate”, catehezele au fost un pilon de pornire la discuţiile şi evenimentele legate de acest an omagial. Lucrul acesta îl pot confirma credincioşii care au participat la cateheze în parohiile „Adormirea Maicii Domnului” - Târgu Neamţ, Ortăşti, Ocea, Ingăreşti, Lunca-Moldovei, Tupilaţi, Valea-Seacă, Cracăul-Negru şi Boboieşti.