„Zis-a Domnul: Precum a fost în zilele lui Noe, tot așa va fi și în zilele Fiului Omului: mâncau, beau, se însurau, se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie și a venit potopul și i-a nimicit
Anul Centenar sărbătorit în satul Ciornohal
Marţi, 18 septembrie 2018, Biserica „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din satul Ciornohal, comuna Călăraşi, judeţul Botoşani, a fost neîncăpătoare pentru zecile de credincioşi adunaţi pentru a marca, într-un mod pios, trecerea a 100 de ani de la momentul 1 Decembrie 1918.
Pentru comunitatea parohială din Ciornohal, ziua a însemnat un adevărat popas liturgic, spiritual şi, nu în ultimul rând, catehetic. Astfel, prin purtarea de grijă a părintelui paroh Vasile-Lucian Goldan şi cu sprijinul doamnei primar Elena Vrajotis, serbările dedicate Anului Centenar au fost marcate prin săvârşirea slujbei Sfântului Maslu de către preoţii Cercului pastoral „Sfântul Onufrie de la Vorona” şi prin susţinerea de către preotul paroh a catehezei „Ierarhi şi slujitori ai Bisericii Ortodoxe Române, susţinători ai Marii Uniri”.
Evenimentul a antrenat întreaga suflare parohială, cei prezenţi arătându-se interesaţi de discuţii, rememorând povestiri ale părinţilor şi bunicilor lor, eroi ai neamului nostru. Activitatea catehetică s-a desfăşurat conform cerinţelor elaborate de către Biroul de catehizare al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, de faţă fiind prezenţi preacucernicii părinţi Benone Prodan şi Cristian Vasile. Seara s-a încheiat în cântări duhovniceşti şi naţionale la binecuvântata agapă frăţească, cei 90 de participanţi primind fiecare câte o mapă ce conţinea textul catehezei, un chestionar, un pix şi o carte de rugăciuni.