„Atunci când S-a născut Iisus în Betleemul Iudeei, în zilele regelui Irod, iată magii de la Răsărit au venit în Ierusalim, întrebând: Unde este împăratul Iudeilor, Cel ce S-a născut? Căci am văzut la Ră
Anul şcolar 2016-2017 sub egida libertăţii şi a responsabilităţii la „Varlaam Mitropolitul“ din Iaşi
Copiii de la Şcoala „Varlaam Mitropolitul“ din Iaşi au participat ieri, 12 septembrie, la deschiderea noului an şcolar.
Ieri, 12 septembrie 2016, în prima zi a noului an şcolar, a sunat clopoţelul şi pentru cei peste 190 de elevi ai Şcolii „Varlaam Mitropolitul“. Ziua a început cu o slujbă de Te Deum oficiată pe terenul de sport al şcolii, slujbă la care au participat copiii, părinţii şi cadrele didactice.
În spiritul valorilor Şcolii „Varlaam Mitropolitul“, tema de inspiraţie aleasă pentru anul şcolar 2016-2017 este libertate şi responsabilitate. Plecând de la aceasta, părintele arhimandrit Hrisostom Rădăşanu, consilier al Sectorului de învăţământ din Arhiepiscopia Iaşilor, le-a urat copiilor „să se bucure de libertate, de frumuseţile acestei lumi şi s-o facă cu mare responsabilitate. Iar dacă am avea de învăţat de la cineva cum se face acest echilibru între libertate şi responsabilitate cred că în tradiţia creştină trebuie căutat răspunsul“.
Cristina Gheorghe, director executiv al Fundaţiei „Varlaam Mitropolitul“, a explicat de unde a pornit ideea acestei teme pentru anul şcolar 2016-2017: „Ne-am inspirat din realitatea existentă, şi anume că toţi avem nevoie să ştim ce înseamnă libertatea şi cum s-o trăim. Multă lume vorbeşte despre libertate, libertate … până unde totuşi libertate? Şi responsabilitate pentru că noi credem că libertate fără responsabilitate, de fapt, nu este o libertate. Cred că este o temă suficient de bogată cât să ne inspire tot anul şi pe noi, şi pe părinţi, şi pe copii, şi pe profesorii noştri. Sper să găsim împreună calea de mijloc, împreună şi cu Dumnezeu, pentru a lua cele mai bune decizii, pentru a fi în libertate şi a avea responsabilitate“.
Cei prezenţi la festivitatea de început de an şcolar s-au bucurat de discursul motivaţional al unui invitat special. Anul acesta cel care le-a vorbit copiilor, părinţilor şi profesorilor despre libertate şi responsabilitate a fost Mihail Neamţu, scriitor şi antreprenor român cu experienţă internaţională. „Poate că am uitat, dar trebuie să ne amintim că Iaşul acesta, care a iubit atât de mult cultura şi Scripturile, crede şi ştie că de la bun început Dumnezeu a dat protopărintelui nostru Adam libertatea de a alege. Iaşul şi Şcoala «Varlaam Mitropolitul» ştiu că noi trăim în această libertate atunci când alegem să-l urmăm pe fiul risipitor sau să fim în postura tatălui care-l aşteaptă pe fiul risipitor. Iaşul şi Şcoala «Varlaam Mitropolitul» ştiu cuvintele Apostolului Pavel care a spus: «Toate îmi sunt îngăduite, dar nu toate îmi sunt de folos»“, a precizat acesta.
Festivitatea de deschidere de la Şcoala „Varlaam Mitropolitul“ s-a încheiat cu un miniconcert, susţinut de Corul de copii Juniorii Operei Naţionale Române din Iaşi.
Şcoala Varlaam este o instituţie de învăţământ primar şi gimnazial ce funcţionează în cadrul Fundaţiei „Varlaam Mitropolitul“. A fost înfiinţată în anul 2009 de către Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, iar în prezent are înscrişi 194 de elevi. Aceasta urmăreşte o dezvoltare echilibrată a copiilor, călăuzindu-i pe fiecare dintre ei în descoperirea drumului propriu şi în împlinirea vocaţiei.