Aroneanu, „mănăstirea din ţarina Iaşilor”

În partea de răsărit, pe dealul opus Galatei, care face parte din a doua centură de fortificaţii naturale a Iaşului, în fosta „ţarină” a vechiului oraş, s-a înălţat către sfârşitul secolului al XVI-lea unul dintre cele mai interesante şi remarcabile monumente de arhitectură bisericească din Moldova, cunoscut astăzi sub denumirea de „Biserica Aroneanu”, singura construcţie care a rămas din complexul mănăstiresc zidit aici.

Cunoscută în actele medievale sub numele de „mănăstirea lui Aron-Vodă” sau „mănăstirea Sfântul Nicolae din ţarina Iaşilor”, ea a fost ridicată de Aron-Vodă (1591-1595) în ţarina târgului Iaşi, între anii 1593-1594. Despre Aron-Vodă, ctitorul bisericii cu hramul „Sf. Nicolae” din Aroneanu, se spune că ar fi fost nepotul Mitropolitului Nicanor (1592-1594), „ctitor la Mănăstirea Agapia cea Veche din deal”, precum şi al stareţului Siluan de la aceeaşi mănăstire.

Ca şi în alte cazuri, mănăstirea lui Aron-Vodă a fost precedată de alta, construită în aceeaşi ţarină, „sub dealuri”, de Alexandru Lăpuşneanu (1552-1561 şi 1564-1568), probabil în cursul celei de a doua domnii, când şi-a stabilit scaunul domnesc la Iaşi.

Deşi pisania ei lipseşte, ştim că biserica era terminată, fiind numită „nou zidită”, la 12 decembrie 1594. Ctitorii Mănăstirii „Sf. Nicolae” din „ţarina Iaşilor”, începând cu Alexandru Lăpuşneanu, i-au făcut numeroase danii, cum ar fi sate, moşii, vii, mori şi iazuri. Despre ctitori nu sunt informaţii că ar fi fost înmormântaţi în biserica de la Aroneanu, cum se obişnuia.

Vremurile au adus în repetate rânduri complexul mănăstiresc în stare de ruină, în ciuda averii şi a veniturilor. Între anii 1784-1794 era egumen arhimandritul Domeţian, un bun gospodar, care reface ansamblul bisericesc. Când a venit la Aroneanu, arhimandritul Domeţian a aflat biserica „pustie şi cu totul goală”, negăsind în ea „nici rogojină să aştearnă, nici uşă să închidă, nici moară, nici heleşteu”. Prin cheltuiala şi cu purtarea sa de grijă, a împodobit mănăstirea cu odoare, cărţi şi odăjdii, pe lângă multe alte lucruri de gospodărie, procurate pe seama mănăstirii care era cu totul lipsită de cele trebuincioase.

Între anii 1863-1866, egumen a fost arhimandritul Isaia Teodorescu, cel numit şi „Popa Duhul”, educatorul lui Ion Creangă. Pe lângă o serioasă administraţie, acesta a cerut arhiereasca binecuvântare pentru înfiinţarea unei şcoli primare pe lângă Mănăstirea Aroneanu, la care el să fie profesor, urmând ca averea mănăstirii să fie pusă la dispoziţia şcolii. Este singura perioadă de înflorire a mănăstirii în istoria ei zbuciumată.

Învăţatul episcop Melchisedec Ştefănescu menţionează că în anul 1885, când o văzuse şi o cercetase el, Mănăstirea Aroneanu era „cu totul disgrădită şi lăsată în islazu” şi că „vitele locuitorilor din satul cu acelaşi nume se adăposteau sub pereţii coşcoviţi ai bisericii, care avea acoperişul spart”.

În cele din urmă, din vechiul complex mănăstiresc nu a mai rămas decât Biserica „Sf. Nicolae”, care, restaurată în anul 1907 de către Comisia monumentelor istorice, a devenit biserică parohială a comunei Aroneanu.

În anul 1930, biserica a fost vizitată de istoricul Nicolae Iorga. Încă se mai vedeau zidurile chiliilor, care însă au fost demolate, cărămizile fiind folosite la ridicarea casei parohiale.

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, satul Aroneanu fiind zonă de operaţiuni militare, locuitorii au fost evacuaţi. Biserica, rămasă intactă, a fost folosită de unităţile militare germane drept observator, iar ulterior au incendiat-o.

După încheierea războiului, biserica a fost restaurată, cu ajutor bănesc de la Stat şi contribuţia enoriaşilor. În data de 13 noiembrie 1949, biserica a fost resfinţită şi redată cultului.

În anii 1960, biserica de la Aroneanu a fost electrificată, s-a construit un nou gard împrejmuitor, a primit o Cruce de lemn în mărime naturală, reprezentând Răstignirea Mântuitorului Iisus Hristos, având alături pe Fecioara Maria şi pe Sfântul Apostol Ioan, prin contribuţia enoriaşilor şi prin stăruinţa epitropului Anton Gheorghe Zlăvog. Epitropul a făcut şi alte îmbunătăţiri şi donaţii însemnate bisericii, paroh fiind preotul Mihai Acatrinei.

Începând cu anul 1993, prin purtarea de grijă a părintelui Ovidiu Buzenchi, biserica de la Aroneanu a fost înzestrată cu toate cele de trebuinţă şi dispune în prezent de toate obiectele şi odoarele bisericeşti necesare desfăşurării în bune condiţii a cultului liturgic.

Mănăstirea Aroneanu a avut una dintre cele mai zbuciumate istorii din câte cunoaştem. Biserica ei, care domină partea de răsărit a oraşului Iaşi, este unul dintre cele mai de seamă monumente de artă de la sfârşitul secolului al XVI-lea.

Arhitectura locaşului de cult de la Aroneanu

Biserica cu hramul „Sf. Nicolae” din satul Aroneanu are o înfăţişare mai deosebită de cea a bisericilor moldoveneşti mai vechi, atât în ce priveşte forma planului în interior, cât şi plastica decorativă în exterior.

Biserica Aroneanu se înfăţişează ca un monument de o remarcabilă originalitate în care elementele de tradiţie moldovenească se împletesc într-o sinteză particulară cu altele de influenţă muntenească. Ea respectă planul clasic al bisericilor din acea epocă, având nava în formă de cruce, care se prelungeşte cu un pridvor, iniţial deschis. Deasupra naosului se înalţă turla bisericii, aşezată pe o bază stelată, care, la rândul ei, se aşază pe o bază pătrată. Locaşul măsoară 22,70 metri lungime, 7,70 metri lăţime şi 17,60 metri înălţime.

La origine, biserica a fost pictată. Altarul este unul obişnuit, de dimensiuni medii şi bine proporţionat. Pe 22 septembrie 1948, înainte de sfinţire, Mitropolia donează bisericii o catapeteasmă istorică, cu menţiunea: „Vechea catapeteasmă a Bisericii Sf. Nicolae Domnesc din Iaşi, mutată la Aroneanu, care provine de la Biserica Sf. Gheorghe a Vechii Mitropolii”.

Mănăstirea Aroneanu este primul edificiu cu pridvorul deschis, care va fi des întâlnit în Moldova, dar care se va dovedi totuşi nefuncţional pentru clima aspră de aici.

La exterior, nava bisericii este împărţită în mai multe registre cu ornamentaţie diferită. Ceea ce dă monumentului o notă originală sunt teracotele smălţuite de diverse forme, ce sunt aşezate pe toată faţada.

Biserica Aroneanu reia decorul ceramic exterior al perioadei ştefaniene, pereţii bisericii fiind împodobiţi într-un mod original, dacă nu chiar neobişnuit, cu teracote smălţuite de culoare verde cu reflexe albăstrui, având formă de discuri şi stele, frunze de stejar şi vârfuri de lance, ori motivele florale.

La Aroneanu, silueta generală a bisericii arată o unitate şi o continuitate arhitecturală care nu se găseşte în Muntenia. Prin forma şi prin ornamentele ei, Biserica Aroneanu ocupă un loc de seamă în cadrul arhitecturii moldoveneşti.

Arhitectura bisericii marchează cu strălucire începutul unei noi orientări a arhitecturii moldoveneşti, fiind un însemnat monument de artă de la sfârşitul secolului al XVI-lea. Realizarea ei arată încă o dată că meşterii nu doar imitau sau copiau ce se clădise mai înainte, ci căutau şi reuşeau să aducă elemente şi inovaţii, care au fost adoptate influenţând categoric arhitectura construcţiilor bisericeşti ulterioare.

Biserica Aroneanu redevine poartă deschisă spre cer

Toţi cei care au vizitat aşezarea bisericească de la Aroneanu, de la importanţi oameni de Stat şi până la mari cărturari, au apreciat cadrul natural în care Aron-Vodă a ridicat mănăstirea, dar mai ales arhitectura ei interesantă, care este o combinaţie a stilului arhitectural muntenesc cu ornamente din ceramică smălţuită care sunt de influenţă moldavă şi care se întâlnesc la ctitoriile ştefaniene.

Mănăstirea Aroneanu a avut una dintre cele mai zbuciumate istorii din câte cunoaştem. Vitregia vremurilor de altădată, războaiele sau nepăsarea unor oameni au pricinuit răni dureroase monumentelor bisericeşti din ţara noastră.

Prin purtarea de grijă a vlădicilor, monumentele istorice din Moldova, biserici şi mănăstiri, se află şi astăzi în renovare şi în proces de restaurare. Odată cu lucrările de restaurare efectuate la bisericile şi mănăstirile monumente istorice, a început şi o acţiune de popularizare a acestor comori de artă veche românească. Folosirea şi păstrarea moştenirii culturale bisericeşti reprezintă o datorie pe care o impune conştiinţa creştină.

Astăzi, ansamblul bisericesc de la Aroneanu a îmbrăcat haina cea nouă de nuntă. Un parteneriat încheiat între Primăria şi parohia ortodoxă din comuna Aroneanu, desfăşurat în perioada 2013-2016, a făcut posibil ca întregul complex să redobândească strălucirea de altădată.

Casa egumenească din menţiunile lui Nicolae Iorga îmbracă astăzi forma unei noi case social-filantropice. Zidul împrejmuitor din piatră şi turnul clopotniţă se înalţă măreţe, iar curtea a fost îmbogăţită cu alei, spaţii verzi şi un frumos altar de vară. Biserica lui Aron-Vodă a fost împodobită cu pictură nouă, bizantină şi este asemeni unei mirese, în aşteptarea logodirii cu Mirele Hristos.

Târnosirea din data de 6 octombrie 2018 săvârşită de Arhipăstorul Moldovei, Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Teofan, este un act al iubirii şi dreptăţii divine, care vine să întărească cuvântul din popor care zice că „Dumnezeu întârzie, dar nu uită”. La 425 de ani de la punerea pietrei de temelie, Biserica Aroneanu redevine poartă deschisă spre cer, în care credincioşii îşi află mântuirea.