„În vremea aceea, mergând Iisus pe cale, a zis cineva către El: Te voi însoți oriunde Te vei duce. Și i-a zis Iisus: Vulpile au vizuini și păsările cerului cuiburi; dar Fiul Omului nu are unde să-Și plece
Aşezământ social-cultural, sfinţit în Parohia Jijia-Albeşti
În ziua sărbătorii Pogorârii Sfântului Duh, duminică, 16 iunie 2019, PS Părinte Calinic Botoşăneanul a sfinţit Aşezământul social-cultural „Sfântul Ierarh Alexandru” din Parohia Jijia-Albeşti. Clădirea a fost ridicată în ultimii ani, prin implicarea preotului paroh şi a enoriaşilor.
Preasfinţitul Părinte Calinic Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, a oficiat duminică, 16 iunie, Sfânta Liturghie în Parohia Jijia-Albeşti, Protopopiatul Botoşani, judeţul Botoşani. Cu acest prilej, Preasfinţia Sa a sfinţit Aşezământul social-cultural „Sfântul Ierarh Alexandru”, după ce s-a săvârşit mai întâi Vecernia plecării genunchilor. Din soborul slujitorilor a făcut parte şi preotul Lucian Leonte, protopop al Protopopiatului Botoşani. „Sfânta Liturghie a fost oficiată în pridvorul aşezământului social-cultural şi a fost urmată de slujba Vecerniei, în cadrul căreia s-au binecuvântat ramurile de tei şi de nuc, aşa cum este rânduiala. A urmat sfinţirea aşezământului, iar la final s-au acordat câteva distincţii. Preasfinţitul Calinic Botoşăneanul a rânduit ca Sfântul Ierarh Alexandru să fie ocrotitorul edificiului”, a relatat preotul paroh Alexandru Manole, care a primit din partea Centrului eparhial Iaşi rangul de iconom pentru efortul deosebit depus la ridicarea clădirii sfinţite. Aşezământul social-cultural „Sfântul Ierarh Alexandru” a început să se ridice în anul 2012, la iniţiativa preotului paroh Alexandru Manole, având susţinere din partea Consiliului parohial şi din partea unui grup de credincioşi. Fondurile au fost asigurate de familia preotului paroh şi de enoriaşii parohiei, proiectul fiind primit prin implicarea părintelui protopop Lucian Leonte. „În aşezământul social sunt organizate praznicele pentru cei adormiţi şi agapele din cadrul hramului. În acelaşi timp, spaţiul este folosit pentru cateheze şi pentru activităţile cu tinerii din parohie. Recent, am avut un proiect derulat în colaborare cu Şcoala Todireni. Mulţumim tuturor celor care ne-au sprijinit în lucrările de construcţie, Înaltpreasfinţitului Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, Preasfinţitului Părinte Calinic Botoşăneanul şi părintelui protopop Lucian Leonte”, s-a exprimat preotul paroh Alexandru Manole.