„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
Asociaţia de la Hârja, partener al Strategiei de dezvoltare durabilă a judeţului Bacău
Sala de sedinţe a Centrului de afaceri şi expoziţii Bacău a găzduit ieri, 29 martie 2017, Focus Grupul pentru analizarea Strategiei de dezvoltare durabilă a judeţului Bacău în Orizontul de timp 2009- 2021/ Versiunea 2017.
Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, Eparhia Romanului şi Bacăului a fost reprezentată la întâlnire de Asociaţia „Sfântul Voievod Ştefan cel Mare“ - Hârja, condusă de părintele Ilarion Mîţă, inspector în cadrul Centrului eparhial Roman. Obiectivul întâlnirii a fost prezentarea viziunii şi obiectivelor strategice şi sectoriale de dezvoltare ale judeţului Bacău, precum şi pachetul de programe şi proiecte pentru perioada 2014 - 2020Â3. „Întâlnirea a fost prezidată şi moderată de preşedintele Consiliului Judeţean Bacău, Sorin Braşoveanu, ce a reuşit, alături de ceilalţi parteneri, să construiască o strategie judeţeană pe termen lung de dezvoltare a resurselor economice, sociale, medicale, culturale, mediu şi educaţie din comunităţile urbane şi rurale. Punctul de vedere al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului a fost acela de a susţine această strategie şi de a rămâne în continuare un partener spiritual, social, cultural, educaţional şi medical al acestui demers. Comunităţile în care eparhia deţine biserici şi case parohiale sau centre pentru grupurile vulnerabile pot conta în continuare pe sprijinul şi cooperarea clericilor şi credincioşilor din parohiile ortodoxe“, a menţionat părintele inspector Ilarion Mîţă.