„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
Asociația „Sfântul Voievod Ștefan cel Mare - Hârja”, la workshop-ul național „Vârsta a treia. O perspectivă transdisciplinară”, desfășurat la Iași
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, pr. Ilarion Mâță, președintele Asociației „Sfântul Voievod Ștefan cel Mare - Hârja”, a reprezentat eparhia la Workshop-ul național intitulat „Vârsta a treia. O perspectivă transdisciplinară”, eveniment ce a avut loc în data de 23 octombrie, la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași.
Scopul întâlnirii a fost crearea unei rețele de sprijin integrat pentru vârstnicul vulnerabil. Participanții veniți din toată țara - profesori universitari, asistenți sociali, medici, psihologi, conducători ai instituțiilor de sănătate, directori ai instituțiilor pentru vârstnici, ONG-uri și alte instituții sociale - au fost implicați în discuții interactive și constructive, în dorința creșterii calității vieții persoanelor vârstnice.
Reprezentantul eparhiei, pr. Ilarion Mâță, a susținut prelegerea intitulată: „Perspective sociale și spirituale în asistența integrată a vârstnicului vulnerabil”, subliniind necesitatea investirii unui important capital spiritual în planul de intervenție în cazul vârstnicului instituționalizat sau cel de la domiciliu.
„Noutatea acestui eveniment a constat în modul în care organizatorii au armonizat domeniul teoretic, academic, cu cel practic, reprezentat de foarte mulți specialiști. Au fost puși față în față actorii sociali relevanți care contribuie la buna funcționare a sistemului de protecție și ocrotire a vârstnicului, evidențiindu-se însă și carențele sistemului, nevoia stringentă de reformă legislativă la nivelul standardelor de cost național, lipsa unor soluții practice, ce nu au susținere juridică, dar și alte aspecte pozitive legate de modul în care oamenii pot îmbătrâni frumos, în ciuda tuturor neajunsurilor unui sistem social ce nu are drept prioritate sprijinirea bătrânului aflat în dificultate”, a afirmat pr. Ilarion Mâță, președintele Asociației „Sfântul Voievod Ștefan cel Mare - Hârja”.