„Zis-a Domnul: Precum a fost în zilele lui Noe, tot așa va fi și în zilele Fiului Omului: mâncau, beau, se însurau, se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie și a venit potopul și i-a nimicit
„Athos. Însemnările netăcutelor cărări“
Vineri, 3 iulie 2015, de la ora 16:00, la Muzeul Unirii din Iaşi, Editura DOXOLOGIA a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei va lansa cartea „Athos. Însemnările netăcutelor cărări“, de Alexandru Rădescu. În cadrul acestui eveniment invitaţii vor putea admira şi fotografii de la Muntele Athos, realizate de Irinel Cîrlănaru.
Editura DOXOLOGIA, în parteneriat cu Asociaţia Iubire şi Încredere şi Muzeul Unirii din Iaşi, a pregătit un eveniment special pentru a marca lansarea pe piaţă a celei mai noi cărţi semnate de Alexandru Rădescu, „Athos. Însemnările netăcutelor cărări“. Astfel, pe 3 iulie, de la ora 16:00, la Muzeul Unirii, publicul ieşean se va întâlni cu jurnalistul Alexandru Rădescu, prof. Daniela Răducea, cea care a scris Prefaţa volumului, Arhim. Hrisostom Rădăşanu, consilier al Sectorului Învăţământ din cadrul Arhiepiscopiei Iaşilor, dar şi cu fotograful Irinel Cîrlănaru.
Lucrarea „Athos. Însemnările netăcutelor cărări“ este, aşa cum notează Alexandru Rădescu, un fel de volum II al „Jurnalului Athonit“, o continuare pentru cei care îşi doreau asta. Totuşi, o cu totul altă carte, care poate fi şi de sine stătătoare, fără a fi nevoie de cunoaşterea „primului volum“ pentru a începe lectura. „Trebuie spus de la bun început că am îndrăznit aici şi ficţiune, nu doar jurnal, notele de călătorie şi experienţele personale fiind trecute şi printr-o accentuată literarizare, o altă cerinţă a entuziaştilor cititori“, a precizat autorul.
Alexandru Rădescu este licenţiat în Jurnalism. Timp de aproape 11 ani s-a ocupat de pagina IT&C de la Jurnalul Naţional şi Jurnalul.ro, perioadă în care a fost desemnat „Jurnalistul IT&C al anului“ în Gala Comunic@ţii Mobile (2008) şi a obţinut premiul „Tânărul Jurnalist al anului, secţiunea IT&C“ (2010), eveniment organizat de Freedom House. În 2012 face primul drum la Athos şi în anul următor îi apare volumul „Jurnal athonit. Pagini de ucenicie“ (co-autor, alături de Paul Slayer Grigoriu). Din noiembrie 2014 se concentrează pe proiecte personale: blogurile www.alexradescu.ro şi www.umblarici.ro, precum şi „Heritage România“, derulat prin intermediul Asociaţiei Alexandrica, ONG înfiinţat în 2013. Are în pregătire un prim volum de versuri.
Irinel Cîrlănaru este fotograf profesionist. A terminat cursurile Şcolii Populare de Arte din Piteşti, secţiile fotografie şi chitară. Licenţiat în istorie, în cadrul Universităţilor din Piteşti şi Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, a colaborat în calitate de fotograf şi grafician cu mai multe companii. Are la bază studii de specialitate în Managementul Culorii, dar şi traininguri în Fotografie şi Design, având lucrări prezentate în expoziţii de fotografie din ţară şi din străinătate.
Publicul prezent la evenimentul de pe 3 iulie se va putea bucura şi de un concert coral susţinut în cadrul Festivalului-Concurs Coral Internaţional pentru Tineret „Gavriil Musicescu“ - Ediţia a III-a, desfăşurat în perioada 1-7 iulie 2015.