„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
Binecuvântare arhierească în Parohia Dagâţa
Preasfinţitul Părinte Calinic Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, a fost prezent sâmbătă, 21 mai 2016, în Parohia „Izvorul Tămăduirii“ - Dagâţa, Protopopiatul Iaşi 3, judeţul Iaşi.
Ierarhul a sfinţit casa socială a parohiei şi o troiţă zidită în cinstea eroilor care s-au jertfit pentru ţară în perioada celor două războaie mondiale. Slujba de binecuvântare a fost precedată de Sfânta Liturghie, oficiată pe un podium special amenajat, răspunsurile liturgice fiind oferite de un grup de elevi de la Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Vasile cel Mare“ din Iaşi. Din soborul slujitorilor a făcut parte şi preotul Mihail Roşu, protopop al Protopopiatului Iaşi 3. „Numeroşi credincioşi au ţinut să fie prezenţi la această sărbătoare, Preasfinţitul Calinic Botoşăneanul fiind întâmpinat de un grup de tineri îmbrăcaţi în tradiţionalul costum popular“, a relatat pr. paroh Vasile Toma. Cu acest prilej au fost acordate distincţii de vrednicie tuturor donatorilor şi celor implicaţi în lucrarea socială şi filantropică a Bisericii. În cuvântul adresat cu acest prilej, părintele protopop Mihail Roşu a vorbit despre însemnatatea cinstirii eroilor care s-au jertfit pe toate câmpurile de luptă, pentru neamul românesc. Sărbătoarea s-a încheiat cu o agapă creştină la care au participat cei prezenţi. Amintim că lucrările la casa socială au început în anul 2013, la iniţiativa preotului paroh Vasile Toma şi au fost finalizate în anul 2016.