„În vremea aceea a intrat Iisus în Capernaum. Iar sluga unui sutaș, care era la el în cinste, fiind bolnavă, trăgea să moară. Și, auzind despre Iisus, a trimis la El bătrâni ai iudeilor, rugându-L să
Binecuvântarea începutului de an universitar, la Iaşi
Cadrele didactice şi studenţii Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae“ din Iaşi au participat ieri, 3 octombrie, la Sfânta Liturghie oficiată cu prilejul deschiderii anului universitar 2016-2017. Slujba a fost oficiată în Catedrala Mitropolitană din Iaşi de Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Teofan, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi din care a făcut parte şi părintele profesor doctor Porphyrios Fadi Georgi, decanul Facultăţii de Teologie din Balamand-Liban.
Studenţii Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae“ din Iaşi au început anul universitar prin rugăciune. Luni dimineaţă, la Catedrala Mitropolitană din Iaşi a fost oficiată Sfânta Liturghie de către IPS Părinte Mitropolit Teofan, la finalul căreia a fost citită o rugăciune de binecuvântare a noului an de studiu.
Din soborul slujitor au făcut parte arhim. Hrisostom Rădăşanu, consilierul educaţional al Arhiepiscopiei Iaşilor, părintele prorector Gheorghe Popa, părintele decan Ion Vicovan, precum şi ceilalţi părinţi profesori, alături de un invitat special, părintele profesor Porphyrios Fadi Georgi, decanul Facultăţii de Teologie din Balamand-Liban, cel care a adresat şi cuvântul de învăţătură după citirea Sfintei Evanghelii: „Omul, prin rugăciune, poate să sfinţească istoria, poate să sfinţească realitatea istorică în care se află. De asemenea, el este chemat să sfinţească şi cultura şi civilizaţia. Prin această experienţă a rugăciunii, noi ne putem «schimba la faţă». Dacă insistăm în această iubire faţă de Dumnezeu atunci putem să schimbăm şi să preschimbăm, să metamorfozăm şi relaţiile dintre noi. Dacă vom face acest lucru, societatea va deveni biserică şi lumea va deveni casă a lui Dumnezeu-Tatăl“.
„Pentru că Domnul este Alfa şi Omega, Începutul şi Sfârşitul, L-am invocat să binecuvinteze acest început“
La finalul Sfintei Liturghii, IPS Părinte Teofan a adresat câteva gânduri studenţilor teologi, îndemnându-i pe aceştia să conştientizeze că fac parte din Biserica lui Hristos şi că sunt datori să-L aibă pe Dumnezeu în centrul vieţii lor. În continuare, părintele profesor univ. dr. Ion Vicovan, decanul Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Iaşi, a mulţumit Mitropolitului Moldovei şi Bucovinei, părintelui profesor Porphyrios Fadi Georgi şi celorlalţi părinţi slujitori pentru prezenţă, subliniind raţiunea slujbei de deschidere a anului universitar: „Pentru că Domnul este Alfa şi Omega, Începutul şi Sfârşitul, L-am invocat să binecuvinteze acest început. Pentru că Domnul este Atotţiitorul, L-am rugat să vă păzească şi să ne păzească de tot răul şi, mai ales, aşa cum frumos spune rugăciunea, de «uşurătăţile tinereţii» şi de «grijile mărunte». Pentru că Domnul este Înţelepciunea absolută, L-am rugat ca să coboare de la tronul Său lumina cunoaşterii şi să umple sufletele şi inimile, mintea şi gurile noastre. Ne-am rugat de asemenea Maicii Domnului să ne ia sub Sfântul Acoperământ. Ne rugăm şi Sfintei noastre Maici Parascheva, cea mult folositoare, să vegheze la formarea voastră şi la sporul nostru duhovnicesc“.