„În vremea aceea, mergând Iisus pe cale, a zis cineva către El: Te voi însoți oriunde Te vei duce. Și i-a zis Iisus: Vulpile au vizuini și păsările cerului cuiburi; dar Fiul Omului nu are unde să-Și plece
Binecuvântări arhiereşti în două eparhii ale Moldovei
În seara zilei de 28 iunie 2019, IPS Părinte Ioachim a oficiat slujba Vecerniei unită cu Litia în Parohia „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” din Roman, iar sâmbătă, 29 iunie, a slujit în biserica celor doi corifei ai Ortodoxiei. Duminică, 30 iunie, IPS Ioachim a sfinţit biserica Parohiei Scărişoara din Protopopiatul Sascut, iar PS Ignatie, alături de PS Veniamin, a sfinţit biserica parohiilor Stănileşti I şi II din Protopopiatul Huşi, judeţul Vaslui.
Biserica „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” din cartierul romaşcan Bălcescu şi-a serbat sâmbătă, 29 iunie 2019, hramul. În ajunul sărbătorii, s-a oficiat slujba Vecerniei unită cu Litia de către Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, alături de un sobor de preoţi şi diaconi. Ierarhul a adresat cu acest prilej un cuvânt de învăţătură în care a subliniat importanţa vocaţiei de apostol pentru creştinul contemporan. Părintele paroh Alexandru Zamfir a mulţumit Înaltpreasfinţitului Ioachim pentru că a slujit la hramul bisericii Sfinţilor Apostoli din Roman. Programul liturgic s-a încheiat cu slujba de pomenire pentru eroii din această comunitate, jertfiţi pe câmpurile de luptă în timpul războaielor. Biserica „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel”, situată în Parcul Cancicov din municipiul Bacău, şi-a serbat sâmbătă, 29 iunie 2019, hramul. Sfânta Liturghie a fost oficiată de către IPS Părinte Arhiepiscop Ioachim. În cuvântul de învăţătură adresat celor prezenţi, ierarhul de la Roman a vorbit celor prezenţi despre sfinţenie şi despre mărturisirea dreptei credinţe în societatea actuală, după cum se arată pe site-ul Eparhiei Romanului şi Bacăului. La final, IPS Ioachim i-a premiat pe copiii câştigători ai Concursului naţional interdisciplinar „Cultură şi spiritualitate românească” din categoria religie-limba şi literatura română, derulat prin Inspectoratul Şcolar Judeţean Bacău. Preotul paroh Constantin Abageru a mulţumit Părintelui Arhiepiscop Ioachim pentru că a slujit Sfânta Liturghie, părintelui Costică Busuioc, protopop de Bacău, preoţilor şi credincioşilor prezenţi.
Târnosiri de biserici la Scărişoara şi Stănileşti
În Duminica Sfinţilor Români (n.r. duminică, 30 iunie 2019), IPS Părinte Ioachim a sfinţit biserica Parohiei Scărişoara, comuna Corbasca din Protopopiatul Sascut. Înaltpreasfinţia Sa a explicat importanţa sfinţirii unei biserici şi rolul ei pentru mântuirea sufletelor credincioşilor. Pentru implicarea deosebită, preotul paroh Silviu Ailenei a fot hirotesit iconom stavrofor, iar toţi ctitorii au primit din partea ierarhului diplome de vrednicie. La ridicarea, înfrumuseţarea şi împodobirea bisericii din Scărişoara a depus efort întreaga comunitate. Aici amintim de Consiliul Local Corbasca, de Primăria Comunei Corbasca şi de alţi binefăcători ce au dorit să-şi înscrie numele în rândul ctitorilor de locaşuri sfinte. Biserica cu hramurile „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel”, „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” şi „Sfântul Ierarh Dionisie Erhan” a parohiilor Stănileşti I şi II, Protopopiatul Huşi, judeţul Vaslui, a fost sfinţită duminică, 30 iunie 2019. Slujba Târnosirii a fost oficiată de către Preasfinţitul Părinte Ignatie, Episcopul Huşilor, şi de Preasfinţitul Părinte Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud. Sfânta Liturghie a fost oficiată pe o scenă amenajată în apropierea locaşului de cult. Din soborul slujitorilor au făcut parte părinţi consilieri de la Centrul eparhial Huşi, părinţi protopopi, precum şi preoţi de la parohiile învecinte.
Distincţii pentru ctitori şi binefăcători
După citirea Sfintei Evanghelii, Preasfinţitul Părinte Veniamin a vorbit despre chemarea adresată de Hristos apostolilor, de a deveni „pescari de oameni”. Totodată, Preasfinţia Sa a vorbit despre Sfinţii Români, amintind câteva date despre Sfântul Ierarh Dionisie Erhan, care a fost rânduit ca ocrotitor al bisericii sfinţite alături de ceilalţi sfinţi. La finalul Sfintei Liturghii, Părintele Episcop Ignatie a explicat semnificaţia sfinţirii unei biserici şi a mulţumit Părintelui Episcop Veniamin pentru efortul şi dragostea de a fi împreună la acest moment deosebit din viaţa Parohiei Stănileşti, precum şi preoţilor împreună- slujitori. Ierarhul de la Huşi a adresat mulţumiri autorităţilor judeţene, în special domnului preşedinte al Consiliului Judeţean Vaslui, Dumitru Buzatu, precum şi celor locale, pentru sprijinul acordat de-a lungul timpului în edificarea locaşului de cult. În semn de apreciere pentru efortul depus, Episcopul Huşilor i-a hirotesit întru iconom stavrofor pe părintele paroh Dorin Arhire şi pe părintele paroh Iustin Iacob. De asemenea, Preasfinţia Sa a oferit diplome de ctitor şi distincţii de vrednicie celor care s-au evidenţiat în lucrarea de ridicare a sfântului locaş.