„Zis-a Domnul: Precum a fost în zilele lui Noe, tot așa va fi și în zilele Fiului Omului: mâncau, beau, se însurau, se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie și a venit potopul și i-a nimicit
Biserica din satul Oprişeşti a fost resfinţită
„Poarta către cer“ din Parohia Oprişeşti, Protopopiatul Bacău, a fost resfinţită sâmbătă, 16 septembrie 2017, de Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului.
Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, a fost prezent în mijlocul credincioşilor din Parohia Oprişeşti, Protopopiatul Bacău. Într-o atmosferă de sărbătoare duhovnicească, în prezenţa reprezentanţilor autorităţilor locale, a numeroşi credincioşi, precum şi a fiilor satului, Înaltpreasfinţia Sa, înconjurat de un sobor de preoţi, a săvârşit slujba de resfinţire a Bisericii „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel“. La sfârşitul acestui moment sacru, prin care „poarta către cer“ s-a redeschis în haină nouă, Înaltpreasfinţia Sa a apreciat implicarea şi dăruirea celor care au susţinut eforturile parohiei, oferind distincţii de vrednicie tuturor celor au scris o pagină de istorie prin această frumoasă şi binecuvântată lucrare. Sfântul locaş din Oprişeşti, ridicat în anul 1759, deşi a suferit vitregiile vremurilor, a fost adesea reînnoit prin grija preoţilor şi a credincioşilor din această zonă. Astfel, documentele istorice înregistrează lucrări de refacere în anii 1860, 1910, 1922. „Lăsată în paragină în perioada anilor 1940-1990, prin iniţiativa domnului inginer Vasile Fântână, fiu al satului, în 1990 a fost întocmită documentaţia pentru restaurarea acestui edificiu eclesial. Începând cu anul 2003, biserica a fost înzestrată cu strane, catapeteasmă, icoane, policandre şi cărţi liturgice - toate noi, clopotniţă şi gard împrejmuitor. Arhitectura este a unei corăbii, în stil bizantin, având două bolţi în naos şi pronaos, despărţite prin coloane. Temelia robustă, alcătuită din piatră şi beton, se înalţă până la ferestre, de aici pereţii ridicându-se din cărămidă. Interiorul nu a fost niciodată pictat, iar acum, renovat fiind, primeşte haina albă“, a declarat preotul paroh Daniel Popoiu, potrivit site-ului Eparhiei Romanului şi Bacăului.