„În vremea aceea, mergând Iisus pe cale, a zis cineva către El: Te voi însoți oriunde Te vei duce. Și i-a zis Iisus: Vulpile au vizuini și păsările cerului cuiburi; dar Fiul Omului nu are unde să-Și plece
„Biserica şi şcoala din sufletul meu“ în Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului
Concursul naţional de creaţie „Biserica şi şcoala din sufletul meu“ al Patriarhiei Române a fost implementat în mai multe parohii din cele şase protopopiate ale Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului.
În Eparhia Romanului şi Bacăului, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, s-a desfăşurat, timp de trei luni, concursul naţional de creaţie „Biserica şi şcoala din sufletul meu“. Acesta a fost implementat prin Centrul catehetic „Cuvioasa Parascheva“ (Biroul de catehizare) din cadrul Sectorului cultural al eparhiei. Comisia care a jurizat la nivel eparhial proiectele care au ocupat locul 1 la etapa pe protopopiat a fost compusă din următorii membri: arhimandritul Pimen Costea, vicar administrativ al Eparhiei Romanului şi Bacăului, pr. Valentin Băltoi, consilier cultural, pr. Constantin Gherasim, inspector eparhial, pr. Bogdan Gherasimescu, inspector eparhial, şi pr. Daniel Marari, directorul Centrului catehetic „Cuvioasa Parascheva“ (Biroul de catehizare). Fiecare grupă a realizat un portofoliu pe tema „Biserica şi şcoala din sufletul meu“, dar şi modalităţile de abordare pentru secţiunile literară, artistică şi multimedia. Din echipele proiectelor au făcut parte un preot, un profesor de religie şi copii din grupele de cateheză înscrişi în programul naţional „Hristos împărtăşit copiilor“. Prin acest concurs naţional, s-a urmărit ajutorarea şi conştientizarea celor care au participat pentru a-şi descoperi, prin activităţi de creaţie, noi aptitudini şi pentru a forma anumite deprinderi, promovând astfel practici noi privind învăţarea prin schimbul de experienţă între copii. „Obiectivele proiectului au fost: înţelegerea valorilor copilăriei ca etapă esenţială în formarea personalităţii copiilor; stimularea creativităţii prin realizarea/ redactarea unor creaţii artistice, plastice, literare sau teologice; utilizarea corectă şi adecvată a limbii române în producerea de mesaje scrise; socializarea şi culturalizarea elevilor şi a comunităţii; integrarea copiilor de vârstă şcolară şi formarea unei atitudini favorabile faţă de şcoală; asigurarea unei bune colaborări a şcolii cu familia şi monitorizarea copiilor a căror părinţi lucrează în străinătate“, a declarat arhimandritul Pimen Costea. Eparhia Romanului şi Bacăului va fi reprezentată la faza naţională a concursului de Parohia Păltinata din Protopopiatul Oneşti, judeţul Bacău, cu proiectul „Vlăstarele tinere - făclii aprinse ale creaţiei lui Dumnezeu“. Concursul naţional de creaţie „Biserica şi şcoala din sufletul meu“ este organizat cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, cu aprobarea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române (Temei nr. 8319 /03.11.2015), de către Sectorul teologic-educaţional al Patriarhiei Române, în parteneriat cu Ministerul Educaţiei Naţionale.