Arhiepiscopia Romanului și Bacăului organizează vineri, 7 aprilie, o nouă sesiune a examenului de capacitate preoțească pentru absolvenții de teologie, fii duhovnicești ai eparhiei. Comisia de examinare va fi
Arhiepiscopia Romanului și Bacăului organizează vineri, 7 aprilie, o nouă sesiune a examenului de capacitate preoțească pentru absolvenții de teologie, fii duhovnicești ai eparhiei. Comisia de examinare va fi
Lucrările şedinţei anuale a Adunării eparhiale a Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului au avut loc joi, 16 februarie, în Reședința arhiepiscopală de la Roman, sub preşedinţia Înaltpreasfințitului Părinte
Joi, 9 februarie, la Centrul rezidențial „Izvorul Tămăduirii” din cadrul Asociației socio-medicale „Siloam” și cu sprijinul Mănăstirii Tisa Silvestri (județul Bacău) a avut loc prima reuniune a
Duminică, 29 ianuarie 2023, Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, a fost prezent în mijlocul credincioșilor băcăuani, în biserica aflată sub ocrotirea Sfinților Trei
Asistenții sociali din cadrul Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului s‑au întâlnit luni, 9 ianuarie, în ședință de lucru în orașul băcăuan Târgu Ocna. Întâlnirea s‑a desfășurat sub președinția
Arhiepiscopia Romanului și Bacăului, în perioada 7‑8 ianuarie, prin programul social eparhial „Români pentru românii încercați din Ucraina”, a oferit 100 de cadouri de Crăciun copiilor din Parohia Hagi
Luni, 24 octombrie 2022, cincisprezece teologi din Arhiepiscopia Romanului și Bacăului, absolvenți ai institutelor de învățământ superior din Patriarhia Română, au susținut examenul de capacitate
Luni, 24 octombrie, în Arhiepiscopia Romanului și Bacăului va avea loc sesiunea de toamnă a examenului de capacitate preoțească pentru tinerii absolvenți de Teologie, fii duhovnicești ai eparhiei. Comisia de
În Duminica dinaintea Înălțării Sfintei Cruci, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, a fost în mijlocul credincioșilor Parohiei Luțca, comuna Sagna, Protopopiatul Roman, pe
Peste 100 de copii, școlari și preșcolari, din orașul Dărmănești, județul Bacău, au participat în perioada 1-9 august 2022 la activitățile şcolii de vară „Prietenia, flacăra vie a sufletului”,
Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop‑vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, a sfințit luni, 11 iulie, în ziua de prăznuire a Sfintei Olga, cea întocmai cu Apostolii și luminătoarea
Sâmbătă, 11 iunie 2022, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, a fost prezent în mijlocul comunității credincioșilor din Parohia Borșani, județul Bacău, păstorită de
Marți, 24 mai, a avut loc întâlnirea trimestrială a ONG‑urilor eparhiale din Arhiepiscopia Romanului și Bacăului. Aceasta s‑a desfășurat sub coordonarea pr. Ilarion Mâță, consilier eparhial în cadrul
Marți, 17 mai, la Parohia Barcana, județul Bacău, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, părintele protopop de Bacău, Eugen
La Catedrala Arhiepiscopală din Alba Iulia, s‑au aflat marţi, 10 mai, de Ziua Regalităţii, peste 700 de clerici și credincioși din Arhiepiscopia Romanului și Bacăului, cu prilejul serbării Anului Centenar al
Mănăstirea „Nașterea Maicii Domnului” din Caraclău, județul Bacău, Arhiepiscopia Romanului și Bacăului, organizează licitație pentru atribuirea lucrărilor de pictură din nou, în
În data de 24 februarie, a avut loc la Centrul eparhial din Roman întrunirea anuală a Adunării generale a Casei de Ajutor Reciproc (CAR) din Arhiepiscopia Romanului și Bacăului. Cu acest prilej a avut loc
Timp de două zile, în 15 și 16 februarie s‑a desfășurat la sediul Protopopiatului Onești simpozionul internațional „Taina Omului - firescul Rugăciunii. Experiența isihastă în mileniul
Sâmbătă, 29 ianuarie 2022, in Reședința arhiepiscopală de la Roman, sub preşedinţia Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, s‑au desfăşurat lucrările
Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului organizează concursul de creație pentru copii „Mihai Eminescu și rugăciunea în spiritualitatea poporului român de pretutindeni”. Activitatea a fost
Marți, 4 ianuarie 2022, s‑au împlinit șapte ani de la întronizarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim ca Arhiepiscop al Eparhiei Romanului și Bacăului. Acest reper istoric eparhial a fost