Sectorul social-filantropic al Arhiepiscopiei Aradului a desfășurat de curând o nouă acțiune de sprijinire a persoanelor aflate în dificultate, prin distribuirea a 150 de pachete cu alimente de bază către persoane vârstnice, familii numeroase și oameni greu încercați de lipsuri și singurătate. Pachetele au conținut produse alimentare esențiale, oferite prin implicarea și generozitatea unor binefăcători. Părintele Bogdan Noghiu, consilier eparhial al Sectorului social-filantropic al Arhiepiscopiei Aradului, a declarat: „Mă bucur că prin oamenii de bine și prin implicarea voluntarilor reușim să continuăm aceste activități și dincolo de momentele festive. Biserica trebuie să rămână aproape de oameni nu doar prin cuvânt, ci și prin faptă, prin prezență și prin grija față de cei aflați în nevoie”. Acțiunea a fost sprijinită de parohiile Chișineu-Criș, Sântana, Felnac, Secusigiu, Sânpetru German, Satu Mare, Firiteaz, Fiscut, Sintea Mică, Zărand, Semlac și Șeitin, județul Arad, se arată pe arhiepiscopiaaradului.ro.
Arhiepiscopia Romanului și Bacăului sprijină construirea caselor din Broșteni
Unitățile de cult din cele cinci protopopiate ale Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului s-au implicat activ în sprijinirea familiilor afectate de calamități din localitatea Broșteni, județul Suceava. Prin colectele organizate în parohii, a fost strânsă suma de 218.000 de lei, destinată programului social de construire a unor case noi, derulat de Sectorul social-filantropic al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților.
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, părintele consilier Ilarion Mâță, de la Sectorul social-filantropic și misionar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, a efectuat o vizită la șantierul primei case ridicate cu sprijinul financiar al Eparhiei Romanului și Bacăului. Locuința se află în prezent la stadiul „la roșu”, tâmplăria a fost deja adusă, iar tabla necesară acoperișului a fost recepționată astăzi. Casa este destinată unei familii cu trei copii, iar în aceeași curte a mai fost ridicată o locuință pentru bunicul aceleiași familii.
Vizita a fost realizată împreună cu părintele Andrei Mocanu, consilier social-filantropic al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, și a avut, de asemenea, scopul de a identifica nevoile actuale ale comunității din Broșteni, grav afectată de calamități naturale în ultimele luni.
Prin acest demers comun, Arhiepiscopia Romanului și Bacăului își reafirmă angajamentul față de solidaritatea frățească și sprijinul concret oferit celor aflați în suferință, contribuind la refacerea speranței și la redarea demnității unor familii greu încercate.



.jpg)