Persoanele îngrijite la Spitalul Clinic de Psihiatrie „Prof. Dr. Alexandru Obregia” din București au primit luni, 15 decembrie, vizita tinerilor voluntari ai Grupului „Tinerii în acțiune” al Arhiepiscopiei
Colinde și daruri pentru vârstnici și bolnavi în Protoieria Sector 2 Capitală
Proiectul social‑filantropic „Vestim Nașterea Domnului”, inițiat de Protoieria Sector 2 Capitală în 2014, a continuat și în acest an. Potrivit frumoasei tradiții, în apropierea sărbătorii Crăciunului, clerici și voluntari i‑au vizitat pe rezidenții așezămintelor sociale din cadrul Arhiepiscopiei Bucureștilor. Odată cu trecerea anilor, s‑a creat o legătură strânsă între beneficiari, preoți și voluntarii din Liga Tinerilor Creștini Ortodocși Români - Sector 2.
Proiectul a debutat, ca în fiecare an, pe data de 6 decembrie la căminul de bătrâni de la Mănăstirea Christiana, unde au fost dăruite produse de igienă, produse de curățenie și îngrijire și câte un dar pentru fiecare beneficiară vârstnică. Bucuria Nașterii Domnului a fost vestită de colindătorii de la Parohia Doamna Oltea care, de 25 de ani, aduc primul colind în așezământ. Au fost prezenți și voluntarii de la Parohia „Sfinții Voievozi”‑Gherghiceanu, care, cu dragoste și dedicare, au pregătit ornamente și daruri.
Marți, 9 decembrie, proiectul a continuat la Așezământul pentru persoane vârstnice „Acoperământul Maicii Domnului” de la Parohia Precupeții Vechi. Au fost aduse produse de igienă, produse de curățenie și îngrijire, dar și câte un dar pentru fiecare beneficiar, iar colindele au fost interpretate de un grup de preoți și tineri membri ai LTCOR Sector 2. Darurile au fost oferite cu sprijinul Parohiei Dichiu.
Colindul a continuat joi, 11 decembrie, la Centrul rezidențial pentru persoane vârstnice „Sfântul Silvestru”, acolo unde beneficiarii au primit daruri oferite cu sprijinul Parohiei „Sfântul Gheorghe”‑Capra, iar colindele au fost interpretate de Corul de preoți al Protoieriei Sector 2 Capitală.
Ultimul popas a avut loc marți, 16 decembrie, la Centrul de îngrijiri paliative „Sfântul Nectarie”. Acțiunea socială s‑a desfășurat cu implicarea și sprijinul Protoieriei Sector 2 Capitală și ale parohiilor „Sfinții Voievozi”‑Gherghiceanu, Andronache și Mărcuța. Beneficiarii centrului au fost colindați de corul de preoți al protopopiatului și au primit daruri constând în produse de igienă, produse de curățenie, fructe și dulciuri. Fiecare pacient a primit câte un ornament specific sărbătorii, confecționat manual de voluntarii Parohiei „Sfinții Voievozi”‑Gherghiceanu. Totodată, așezământul a primit în dar un concentrator de oxigen și două aspiratoare chirurgicale. Cu acest prilej, Adriana Căruntu, coordonatoarea centrului, a declarat: „Protoieria Sector 2 Capitală aduce multă bucurie, alinare și speranță bolnavilor din Centrul «Sfântul Nectarie» în fiecare an, în ajunul sărbătorii Nașterii Domnului. De fiecare dată, membrii corului preoților din protoierie merg în fiecare salon cu pacienți imobilizați pentru a le vesti Nașterea Domnului. Colindele preoților ce slujesc în sfintele altare ale bisericilor din sectorul 2 se așază ca o rugăciune tăcută în saloanele cu pacienți internați în centru, iar chipurile celor care i‑au vizitat devin o dovadă vie că Dumnezeu este alături de ei în suferință și că nu i‑a părăsit nici în ceasurile cele mai grele. Această întâlnire le dă puterea de a îndura mai ușor și de a se simți mai puțin singuri. Vizita preoților și a voluntarilor de la Biserica «Sfinții Voievozi»‑Gherghiceanu rămâne cu pacienții și membrii familiilor acestora mult timp după ce ușile saloanelor se închid, ca o lumină care continuă să ardă în tăcere”.
De asemenea, cei 100 de beneficiari aflați în evidența Cantinei „Sfânta Ana” a Asociației Diaconia - Filiala Sector 2 vor fi colindați și vor primi pachete cu alimente de bază și produse specifice mesei de Crăciun, cu sprijinul parohiilor Oborul Nou și „Sfântul Ioan”‑Moși.
„Mulțumim parohiilor care ne‑au sprijinit în derularea proiectului și urăm tuturor celor implicați, beneficiarii așezămintelor, preoților, voluntarilor și tinerilor din LTCOR - Sector 2, sărbători binecuvântate cu sănătate, bucurie și liniște sufletească, un an nou bun, rodnic în fapte bune”, ne‑a transmis părintele protoiereu Mihai Cristian Popescu.





