„Zis-a Domnul pilda aceasta: Era un om oarecare stăpân al casei sale, care a sădit vie; a împrejmuit-o cu gard, a săpat în ea teasc, a clădit un turn şi a dat-o lucrătorilor, iar el a plecat departe.
„Bolnav am fost şi M-aţi cercetat“, în Parohia Poduri
La biserica Parohiei Poduri, Protopopiatul Moineşti, judeţul Bacău, cu binecuvântarea IPS Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, a fost săvârşită vineri, 31 martie 2017, Taina Sfântului Maslu de către preoţii ce compun Cercul pastoral „Ştefan cel Mare şi Sfânt“ şi de preoţii Coralei „Teotokos“. În cadrul slujbei, au fost înălţate rugăciuni pentru toţi cei prezenţi şi pomeniţi, dar mai ales pentru Mioara Catana, mamă a patru copii, care a suferit o intervenţie chirurgicală grea şi costisitoare. Prin implicarea Parohiei Poduri şi a Protopopiatului Moineşti vor fi acordate sume de bani pentru ajutorarea acestei familii.



