În vremea aceea a intrat Iisus într-un sat, iar o femeie cu numele Marta L-a primit în casa ei. Şi ea avea o soră ce se numea Maria, care, aşezându-se la picioarele Domnului, asculta cuvintele Lui. Iar Marta se
Bucuria sărbătorilor de iarnă
În această perioadă deosebită pentru fiecare dintre noi, oameni apropiaţi de Paraclisul Mitropolitan „Sfântul Nicolae“ - Domnesc îşi bucură sufletul alături de cei ce sunt în nevoie.
Aceştia au mers la Parohia Domniţa din comuna Ţibana, unde, sprijiniţi de pr. Paroh Eugen Ardelean, au ajutat 60 de familii cu mulţi copii sau familii cu probleme sociale. I-am găsit pe cei din Domniţa mai săraci ca anul trecut, mai trişti, sub povara mai multor greutăţi şi încercări. Dar atât timp cât putem face un copil să zâmbească, să se bucure, înseamnă că mai există speranţă pentru noi în primul rând.
Am mers apoi la Spitalul de Copii „Sfânta Maria“ din Iaşi la Secţia de Oncologie Pediatrică, unde am găsit 40 de micuţi binecuvântaţi împreună cu părinţii lor. Trebuie mai mult ca oricând să îi avem, în primul rând, pe ei în rugăciunile noastre. Pe ei şi pe părinţii lor. Să ne rugăm ca toţi să Îl primească pe Hristos în sufletul lor, să se bucure în aceste zile aşteptând Naşterea Domnului, iar noi să fim părtaşi acestei bucurii. Dăruind din ceea ce avem, cu bunăvoinţă şi cu multă dragoste, dăruind de la sfaturi şi poveţe bune la bunuri materiale, răspundem de fapt iubirii lui Dumnezeu pentru noi. Putem să îi avem în grija noastră pe cei de lângă noi, dacă vrem. Un cuvânt de întărire, un cuvânt de nădejde, o mângâiere îl pot odihni sufleteşte pe cel aflat în încercare. De ne rotim ochii împrejur, nu ne-ar ajunge timpul la câte am putea oferi. Totul acum ţine de voinţa noastră.
Mulţumiri credincioşilor de la biserica noastră care au înţeles îndemnul nostru, care au făcut posibile multe, multe zâmbete de copil şi rugăm pe Bunul Dumnezeu să le răsplătească efortul lor, cu încredinţarea că nicio milostenie nu se pierde, căci ceea ce dai preţuieşte mai mult decât ceea ce ai înaintea lui Dumnezeu.